În ce condiții vor putea intra suporterii U Craiova 1948 la meciuri – Anunțul lui Adrian Mititelu

Conflictul dintre suporterii U Craiova 1948 și patronul Adrian Mititelu pare că se apropie de final. După un meci pe teren propriu disputat cu porțile închise, fanii olteni ar putea reveni în tribune.

Stadionul Ion Oblemenco din CraiovaFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Condiții pentru revenirea în tribune a fanilor U Craiova 1948

După meciul cu Sepsi întrerupt în minutul 26 de scandările suporterilor, patronul Adrian Mititelu a luat decizia ca următoarea partidă de pe teren propriu, cu Universitatea Cluj, să se dispute cu porțile închise.

Galeria Craiovei a revenit pe stadion la meciul din Giulești cu Rapid, când clubul gazdă și-a asumat prezența acestora.

Acum, Adrian Mititelu a revenit la sentimente mai bune și a anunțat că dacă până la următoarea partidă nu va veni o decizie a Comisiei de Disciplină, suporterii vor putea intra pe stadion în anumite condiții.

„O să vedeți. Vedem ce se va întampla. Există scenariul negru să pierdem meciul. Dacă o să avem dreptul să avem suporteri, cei din galerie vor trebui sa intre asumați pe stadion, cu un șef de grup care să raspundă.

Dacă nu se vor încadra, vor fi evacuați imediat de pe stadion. Știți foarte bine ce vor. Sunt 5-6 inși pe acolo care sunt mai importanți decât alții. Vor altceva, nu au legătură cu activitatea fotbalistică”, - a declarat Adrian Mititelu, pentru Digisport.

În etapa a 26-a a SuperLigii, U Craiova 1948 va evolua pe teren propriu, luni de la ora 20:00, împotriva celor de la FC Voluntari.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
FCSB s-a reunit    FOTO.  Roș-albaștrii au efectuat azi vizita medicală:   Ronny Labonne e singurul nume nou.  Jucătorii-surpriză prezenți + Cine a lipsit
Superliga
09:19

Citește mai mult

Mărturie șocantă  Fost fotbalist român la FCSB,  „pierdut din cauza drogurilor”.  Confesiune în instanță a puștiului-minune debutat de Reghecampf și dorit de Hagi
Superliga
10:31

Povestea românului de la CM 2026  Îl antrenează pe jucătorul care   a făcut senzație  în meciul Belgia - Iran
Campionatul Mondial
11:06

Bianca Mei-Roșu, ce performanță!    FOTO+VIDEO.  Românca a făcut spectacol la Europenele U21 de la Cluj-Napoca!   Aur la simplu și argint la dublu
Alte sporturi
10:03

Știri ultima oră
12:09
Moment bizar la CM 2026 FOTO. Eroul Paraguayului, surprins când „fură” ceasul arbitrului în meciul cu Turcia!

11:24
„Asistăm la ultimul sezon al lui Djokovic” Toni Nadal e sigur că Nole se va retrage: „Doar pentru asta mai joacă. Ce altă motivație ar mai putea avea?”
„Asistăm la ultimul sezon al lui Djokovic” Toni Nadal e sigur că Nole se va retrage: „Doar pentru asta mai joacă. Ce altă motivație ar mai putea avea?”
11:06
Povestea românului de la CM 2026 Îl antrenează pe jucătorul care a făcut senzație în meciul Belgia - Iran
Povestea românului de la CM 2026 Îl antrenează pe jucătorul care a făcut senzație în meciul Belgia - Iran
10:31
Mărturie șocantă Fost fotbalist român la FCSB, „pierdut din cauza drogurilor”. Confesiune în instanță a puștiului-minune debutat de Reghecampf și dorit de Hagi
Mărturie șocantă Fost fotbalist român la FCSB, „pierdut din cauza drogurilor”. Confesiune în instanță a puștiului-minune debutat de Reghecampf și dorit de Hagi
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!
Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Theodor Jumătate: Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni,  Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului <span>s-a</span> întors!
Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!

Mondialul în care nimeni nu mai are  nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat

Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia
Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Dan Udrea: Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Mondialul din cazarmă

Silviu Tudor Samuilă: Mondialul din cazarmă

SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal
Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Theodor Jumătate: Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, <span>mini-tricouri</span>
I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: <span>I-ați</span> vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?
De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Cristian Geambașu: De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei
Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Theodor Jumătate: Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul
Top stiri
Iordănescu, aproape de revenire   Echipa la care ar putea ajunge fostul selecționer, după ce   a refuzat-o pe CFR Cluj
Campionate
10:20

 UEFA a decis  Ce se va întâmpla la EURO 2028, după ce noua regulă FIFA   i-a înfuriat pe toți  la CM 2026
Campionate
09:59

Record bizar la Mondial  Naționala care   nu a mai fost învinsă din 2010  la turneul final, deși nu a ridicat niciodată trofeul
Campionatul Mondial
08:56

VIDEO | Vizita matinală a lui Ciucu pe șantierul de la Pasajul Basarab. Încep lucrările de reabilitare și restricțiile aici. „În toamnă, se va relua circulația integral”, promite primarul general
B365
20.06

 Programul complet CM 2026SONDAJ Cine va lua trofeul?
Sondaj
22.06

Programul complet CM 2026 SONDAJ Cine va lua trofeul?

Cine va câștiga CM 2026?

Spania %
Franța %
Argentina %
Brazilia %
Anglia %
Alta %