În lupta contra coronavirusului - O ciclistă elvețiană a schimbat echipamentul de cursă cu halatul de doctor

Ciclista profesionistă elveţiană Elise Chabbey a schimbat echipamentul de cursă cu halatul de doctor după suspendarea sezonului din cauza pandemiei de coronavirus, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Rutiera de 26 de ani de la echipa Bigla-Katiuşa, care recent a devenit medic, s-ar fi pregătit în mod normal pentru cursele clasice de primăvară, dar acum lucrează ca medic rezident la Spitalul Universitar din Geneva.

''Să stau degeaba nu e în felul meu de a fi. Ce se întâmplă este fără precedent, având în vedere gravitatea situaţiei, am simţit că trebuie să fac ceva'', a declarat Chabbey pe site-ul echipei sale.

Cu numărul de infecţii cu Covid-19 crescând zilnic în Elveţia, una dintre cele mai afectate ţări europene, Chabbey a declarat că se află în prima linie a luptei cu virusul.

''Săptămâna aceasta am avut nouă pacienţi şi anticipăm tot mai mulţi în zilele viitoare'', a afirmat ciclista.

Chabbey, care nu are nicio idee când se va încheia criza şi când va pedala din nou, speră să participe la Mondialele de şosea din Elveţia, programate în septembrie.

''Când criza va lua sfârşit vreau să ştiu că am încercat să-mi fac treaba mea şi sper să fiu mândră de asta. Cred că ce fac acum mă va ajuta mental. Când vom concura din nou voi fi mai mult decât pregătită şi motivată să mă alătur colegelor mele pe şosea'', a conchis Chabbey.

Circa 4.000 de persoane sunt infectate în Elveţia cu noul coronavirus, iar 36 şi-au pierdut viaţa.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11