Încă o sancțiune pentru U Craiova 1948 – Ar putea primi o nouă depunctare

După decizia Comisiei de Disciplină a FRF prin care U Craiova 1948 a pierdut cu 3-0 meciul cu Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe, gruparea din Bănie a primit o nouă sancțiune.

Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru

Amendă pentru U Craiova 1948 – Ar putea primi interdicție la transferuri

Clubul lui Adrian Mititelu a făcut apel la decizia primită și așteaptă verdictul, iar în cazul în care acesta o să fie tot defavorabil, se vor face demersurile la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv.

Între timp, Comisia de Disciplină a FRF a sancționat din nou U Craiova 1948, pentru amenzile neachitate în urma incidentelor provocate de suporteri pe parcursul acestui sezon.

În cazul în care nu își va îndeplini obligațiile, clubul riscă interdicția de a efectua transferuri și depunctarea.

„Sancționează U Craiova 1948 SA cu penalitate de 3000 de lei și acordă un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art.85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C al. 1 a din RSTJF, față de FRF, prin Secretar General.

Acordă termen în data de 20.03.2023, ora 13:30, dată la care U Craiova 1948 SA să prezinte dovada plății față de FRF, prin Secretar General, pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”, precizează Comisia de Disciplină a FRF, conform Digisport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
PSG - Bayern, meci fabulos9 goluri marcate în prima semifinală a Ligii Campionilor!
Liga Campionilor
28.04
PSG - Bayern, meci fabulos 9 goluri marcate în prima semifinală a Ligii Campionilor!
Citește mai mult
PSG - Bayern, meci fabulos9 goluri marcate în prima semifinală a Ligii Campionilor!
Cum îl convinge Becali pe Elias     Basarab Panduru , despre revenirea lui Charalambous la FCSB: „Îți spun și de ce cred asta”
Superliga
28.04
Cum îl convinge Becali pe Elias Basarab Panduru, despre revenirea lui Charalambous la FCSB: „Îți spun și de ce cred asta”
Citește mai mult
Cum îl convinge Becali pe Elias  Basarab Panduru , despre revenirea lui Charalambous la FCSB: „Îți spun și de ce cred asta”
 Bijuteria de 100 de milioane € prinde contur     FOTO.   Detalii de ultimă oră despre   noua arenă din România:   „Șantierul este în plină activitate”

Vine noul autocar    FOTO.  FCSB va avea noua achiziție de   650.000 de euro  în finalul acestui sezon. Ce fotografie a postat clubul cu autocarul

Știri ultima oră
15:40
Se amână startul Ligii 1? Cluburile au votat astăzi să solicite FRF o schimbare pentru noul campionat. Care e motivul

15:31
Fani ai Stelei, arestați FOTO. Au urmărit și ar fi amenințat cu arma un fan al lui Dinamo, după un meci din play-off

15:17
Te ascunzi când insulți, iei roșu! „Cazul Vinicius” a avut efect. Schimbarea, la Mondial. Altă regulă nouă impusă la CM 2026!

14:57
Ce se întâmplă cu „Ordinul Novak” Decizia luată de CCR privind legea care a fost atacată de președintele Nicușor Dan

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei
Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Dan Udrea: Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi
Unde are dreptate,  unde greșește

Radu Naum: Unde are dreptate, unde greșește

Ce va face Hagi atunci?

Theodor Jumătate: Ce va face Hagi atunci?

De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?
Final rapid de coșmar

Cristian Geambașu: Final rapid de coșmar

Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?
McPuișorul  Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine
Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Cristian Geambașu: Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Dan Udrea: Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1
Urât fotbal mai avem!

Cristian Geambașu: Urât fotbal mai avem!

Frica peste  România

Dan Udrea: Frica peste România

Dan Udrea: Frica peste România
Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia
Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului
Un om important în succesul lui LUCESCU

Cătălin Tolontan: Un om important în succesul lui LUCESCU

Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Dan Udrea: Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Clement, fratele lui Istvan

Cristian Geambașu: Clement, fratele lui Istvan

Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?
Top stiri
„Mi-am revăzut băieții”     VIDEO.   Ce a declarat Elias Charalambous la revenirea în România: „FCSB va fi mereu   prima opțiune  pentru mine” 
Superliga
28.04
„Mi-am revăzut băieții” VIDEO. Ce a declarat Elias Charalambous la revenirea în România: „FCSB va fi mereu prima opțiune pentru mine”
Citește mai mult
„Mi-am revăzut băieții”  VIDEO. Ce a declarat Elias Charalambous la revenirea în România: „FCSB va fi mereu prima opțiune pentru mine” 
„Ar putea veni foarte bine la FCSB”  Ce rival vede   Victor Pițurcă  potrivit să preia campioana
Superliga
28.04
„Ar putea veni foarte bine la FCSB” Ce rival vede Victor Pițurcă potrivit să preia campioana
Citește mai mult
„Ar putea veni foarte bine la FCSB” Ce rival vede Victor Pițurcă potrivit să preia campioana
Bărbosu nu e suspendată!  Avocatul gimnastei   infirmă  informația că medaliata olimpică a primit o suspendare de 2 ani pentru dopaj. Surse TAS: „E acuzată!”
Special

BREAKING | Călătoria cu metroul nu se mai scumpește de la 1 mai. Ministrul Transporturilor cere Metrorex un plan de reducere a cheltuielilor. Când ar urma să crească tarifele
B365