ITF: Simona Halep a fost testata anti-doping mai mult decat Maria Sharapova in 2017; Federer si Nadal, de cel putin 14 ori

ITF: Simona Halep a fost testata anti-doping mai mult decat Maria Sharapova in 2017; Federer si Nadal, de cel putin 14 ori

Federatia Internationala de Tenis a publicat, pe site-ul oficial, lista tuturor jucatorilor care au fost nevoiti sa treaca peste testele anti-doping in 2017. Aflam ca Simona Halep a fost testata de mai multe ori decat Maria Sharapova, in timp ce egalitatea a persistat in ceea ce-i priveste pe Roger Federer si Rafael Nadal (ambii cel putin de 14 ori).

HotNews.roFoto: Hotnews

In dreptul Simonei Halep putem observa ca a fost testata intre 4 si 6 dati in timpul turneelor si de mai mult de 7 ori in afara competitiilor. De altfel, Halep a fost printre sportivele cu cele mai multe teste in anul incheiat cu aproape doua luni in urma.

Revenita pe teren in 2017, Maria Sharapova (suspendata pentru consum de meldonium) a fost testata de cel mult trei ori in timpul turneelor si de cel putin sapte ori in afara acestora. Trebuie insa precizat faptul ca rusoaica a avut drept de joc in meciurile oficiale la aproape jumatatea lui 2017.

Oficialii ITF nu le-au ocolit in 2017 nici pe Sorana Cirstea si Monica Niculescu. In ceea ce o priveste pe Sorana, acesta a fost nevoita sa treaca peste cel putin sapte teste in timpul intrecerilor si tot cel putin de sapte ori in afara turneelor. Si Monica Niculescu se incadreaza la aceeasi categorie: 7+ cu 7+.

Chiar daca nu a participat la meciuri oficiale in 2017 decat foarte putin (in prima luna a anului), Serena Williams a fost si ea testata: 1-3 in timpul turneelor (atatea cate a prins) si 1-3 in afara intrecerilor.

In ceea ce priveste circuitul ATP, Roger Federer si Rafael Nadal (cei care practic si-au "impartit" anul 2017) au fost testati in mod egal: 7+ cu 7+.

In total, ITF-ul a anuntat ca au fost facute 6.293 de teste in 2017 (aici intrand - urina si sange). 3.489 au fost trecute in dreptul circuitului ATP. Aceste date nu includ si testele organizate de centrele anti-doping nationale.

De stiut: Regulamentul ITF prevede ca sportivii (ATP si WTA) trebuie sa anunte zilnic in ce oras se afla, astfel incat ITF-ul sa ii poata testa in orice moment daca isi doreste acest lucru.

Pricipalii jucatori romani si testele din 2017:

Florin Mergea 4-6

Monica Niculescu 7+/7+

Raluca Olaru 4-6

Horia Tecau 4-6

Patricia Maria Tig 4-6/7+

Irina Camelia Begu 4-6/7+

Ana Bogdan 4-6

Mihaela Buzarnescu 1-3

Alexandra Cadantu 1-3

Sorana Cirstea 7+/7+

Marius Copil 4-6

Jaqueline Cristian 1-3

Simona Halep 4-6/7+.

*Nota: 4-6 reprezinta numarul de teste facute in timpul turneelor (intre 4 si 6), iar 7+ inseamna testele facute in afara competitiilor (cel putin sapte).

Lista completa a jucatorilor cu cele mai multe teste efectuate din 2017:

*Toti se incadreaza la categoria 7+ cu 7+

Kevin Anderson

Timea Babos

Ashleigh Barton

Roberto Bautista Agut

Julien Benneteau

Kiki Bertens

Dustin Brown

Pablo Carreno Busta

Latisha Chan

Hyeon Chung

Marin Cilic

Sorana Cirstea

Borna Coric

Alize Cornet

Steve Darcis

Juan Martin del Potro

Grigor Dimitrov

Alexandr Dolgopolov

Kyle Edmund

Daniel Evans

Roger Federer

Fabio Fognini

Caroline Garcia

Guillermo Garcia-Lopez

Daria Gavrilova

Julia Goerges

David Goffin

Marcel Granollers

Robin Haase

Ryan Harrison

Pierre-Hugues Robert

Martina Hingis

Jelena Jankovic

Angelique Kerber

Karen Khachanov

Martin Klizan

Philipp Kohlschreiber

Andrey Kuznetsov

Feliciano Lopez

Paolo Lorenzi

Nicolas Mahut

Ekaterina Makarova

Adrian Mannarino

Monica Niculescu

Jelena Ostapenko

Benoit Paire

Garbine Muguruza

Rafael Nadal

Andy Murray

Jamie Murray

Gilles Muller

Anastasia Pavlyuchenkova

John Peers

Shuai Peng

Karolina Pliskova

Lucas Pouille

Sam Querrey

Albert Vinolas-Ramos

Lucie Safarova

Maria Sakkari

Diego Schwartzman

Dudi Sela

Andreas Seppi

Anastasija Sevastova

Jack Sock

Sara Tormo Sorribes

Sloane Stephens

Jan-Lennard Struff

Barbora Strycova

Elina Svitolina

Dominic Thiem

Viktor Troicki

Lesia Tsurenko

Coco Vandeweghe

Elena Vesnina

Fernando Verdasco

Caroline Wozniacki

Alexander Zverev

Mischa Zverev.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

FOTO | Bucureștiul invadat de bufoni gonflabili, cea mai mare și mai haioasă comedie din Centrul Vechi. Imagini fantastice din 2019
B365
24.10