Ivan Ljubicic vine cu o precizare importantă despre o eventuală retragere a lui Roger Federer

A ocupat locul 3 în lume, iar în decembrie 2015 a surprins aproape pe toată lumea atunci când a anunțat că va fi antrenorul lui Roger Federer. Ivan Ljubicic l-a ajutat pe marele campion elvețian să își treacă în impresionantul CV încă trei Grand Slam-uri, iar acum vine cu precizări în legătură cu momentul retragerii lui Mister Perfect.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pe finalul lui 2015, știrea că Ivan (fost adversar al elvețianului de 16 ori în circuit) îi va fi antrenor lui Roger a uimit pe mulți. Mutarea s-a dovedit una inspirată, croatul punând umărul la cele trei Grand Slam-uri cucerite de elvețian (Australian Open 2017, 2018 și Wimbledon 2017).

Când se va retrage marele Roger

Într-o perioadă în care tenisul a luat o pauză din cauza pandemiei de coronavirus, Ljubicic a venit cu unele precizări despre starea de sănătate a lui Roger și despre momentul în care marele campion elvețian se va retrage.

"Roger se află în plină procedură de refacere după operația suferită la genunchi. Pentru noi nu se schimbă prea mult lucrurile (n.r. face referire la oprirea sezonului din cauza Covid-19), programul este același. Încă nu am vorbit despre 2021.

Cu siguranță însă că timpul nu se oprește, iar el va avea 40 de ani anul viitor, dar vă pot asigura că nu și-a fixat și nu mi-a transmis nicio țintă în legătură cu o posibilă retragere", a precizat Ivan Ljubicic pentru Sky Sports.

Vestea poate fi considerată una bună pentru fanii lui Roger (și nu numai), în mintea elvețianului neexistând deocamdată un gând în legătură cu această posibilitate.

Cum va arăta tenisul după pandemie

"Guvernele diferitelor țări ne vor spune când vom putea călători din nou în întreaga lume. Probabil că jucătorii cu multă experiență vor putea gestiona mult mai bine revenirea pe teren, dar în realitate nu știm ce se va întâmpla.

Jucătorilor le place continuitatea (exact ceea ce nu s-a întâmplat în acest an). Un produs poate avea o valoare mai mare decât două (n.r. face referire la o eventuală fuziune între WTA și ATP). De asemenea, să ne gândim la drepturile tv care ar putea fi toate într-un singur loc, cu tot cu Grand Slam-uri. Ideea este cu siguranță bună, chiar dacă pentru realizarea acesteia va mai fi mult drum de parcurs", a completat Ljubicic.

Născut pe 8 august 1981, Roger Federer este considerat de mulți drept cel mai mare jucător din istoria tenisului. A încheiat de cinci ori anul pe locul 1 în lume (2004, 2005, 2006, 2007 și 2009), iar în dreptul său sunt trecute 103 titluri. Dintre acestea, 20 sunt de Grand Slam (un record).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11