AS.com consideră că Suedia şi România sunt principalele adversare ale Spaniei, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2020, informează News.ro.
"O tragere la sorţi favorabilă, odată ce au fost eliminate fantasma Germaniei şi cea a unei atractive selecţionate daneze. Capcana română pare la fel de complicată ca Suedia şi desigur mai mult decât Norvegia. (...)
Suedia este un rival puternic, cu stilul ei defensiv şi direct. (...) Mai mult talent este în această Românie a lui Cosmin Contra, neînvinsă în grupa din Liga Naţiunilor, deşi Serbia le-a smuls promovarea. Stanciu, Keseru, Chipciu sau Maxim sunt piese cheie într-un 4-2-3-1 obişnuit.
România caută iniţiativa şi nu a pierdut niciun meci în 2018, inclusiv amicale. Şi a găsit în Ţucudean golgheterul de care avea nevoie şi care nu va întârzia să părăsească fotbalul românesc. Un rival nu departe de nivelul competitiv al suedezilor şi cu siguranţă mai bun decât restul grupei", a notat As.
Naţionala României va evolua în grupa F, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe şi Malta, în preliminariile Campionatului European din 2020, conform tragerii la sorţi de duminică, de la Dublin.
S-ar putea să te intereseze și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro