Radu Naum Iarna nu-i ca Kvara

• A fost prima finală de Champions din 2007 încoace, cu o singură excepție, în care pe teren nu a apărut nici un jucător din fosta Iugoslavie, croat, sârb sau bosniac. Înțelegeți această statistică?

Asta înseamnă să crești, să educi, să impui prin relațiile create fotbaliști la cel mai înalt nivel al acestui sport. Noi l-am crescut și l-am impus în elită doar pe Istvan Kovacs. Aplauze furtunoase.

Cetățenii unui stat multinațional care s-au luptat între ei, în anii ‘90, cu o cruzime medievală au putut mai apoi să-și creeze un fotbal la care noi ne uităm cu binoclul.

Fotbaliștii din regiunea vecină continuă să fie infiltrați în toate campionatele puternice la echipe de top, nu doar la cafturile pentru evitarea retrogradării. Acum au luat o pauză. Una scurtă, bănuiesc.

„Țări care se luptă cu multe necazuri izbutesc să scoată fotbaliști de cel mai înalt nivel mondial”

Nu-i nimic. Am avut în spectacolul unidirecțional de la Munchen un georgian și un armean. Un ecuadorian, de asemenea. Țări cărora nu li s-au pus pe tavă miliarde de euro doar pentru a se curăța de trecutul toxic și a se clădi armonios, inclusiv în sport.

Sunt țări care se luptă cu multe necazuri, se confruntă cu sărăcii cronice și războaie periodice. Dar izbutesc, naiba știe cum, să scoată fotbaliști de cel mai înalt nivel mondial.

Georgia cunoaște chiar un avânt în fotbal care te lasă mască. O țară peste care s-a așternut iar vălul totalitar izbutește să nu-și piardă Nordul sportiv, dimpotrivă. Kvarașkhelia e un exemplu colosal de voință în regim de talent.

Contrar a ceea ce cred mulți specialiști și analiști de la noi, cu talentul în sine nu faci nimic. Talentul neprelucrat e ca un filon de aur îngropat. He, he, le spui tu tuturor, nu știți voi ce zace în pământul meu, să vedeți ce bogat o să fiu! Dar nu faci nimic.

Așa zicem generație după generație. Între timp tot felul de puști de prin toate colțurile Pământului ăsta pe care unii se încăpățânează să-l creadă plat ne salută din mers. Ce zic din mers, din goană! Ne fac otită. Ce de vorbe mișto mai avem în fotbalul nostru! Cu faptele stăm mai rău.

Așa ceva nu pot gândi decât perdanții, ratații

Finala lui Kvara nu a fost cea mai bună cu putință. Adică atât de bine a jucat PSG, atât de tare a strălucit Doué încât, dacă n-ar fi o impietate, ai putea spune că georgianul a fost între cei mai slabi din echipa lui, în ciuda unui gol înscris după o acțiune impecabilă.

Galerie foto (7 imagini)

+7 Foto

labels.photo-gallery

Mai mult decât asta, însă, m-a impresionat la acest băiat de 24 de ani un duel cu Dumfries pentru o minge oarecare, într-un moment în care petrecerea pe Champs-Elysees începuse demult. Totul era jucat, dar Khvișa s-a luptat ca un câine pentru acel balon. De parcă totul se decidea în acea fază.

A fost un duel lung, Kvara ar fi putut renunța, s-ar fi putut gândi la multe, inclusiv la o accidentare urmare a enervării adversarului deja frustrat. Putea să lase în plata Domnului acea minge, ducă-se! Dar nu. Așa ceva nu pot gândi decât perdanții, ratații. Cei care nu pricep că în fiecare gest din fiecare meci și din fiecare antrenament stă reușita într-o finală.

Kvara începuse să-și construiască următoarea finală imediat ce aceea în care nu se auzise încă fluierul final fusese adjudecată.

Să continuăm să trăim în iarna minților noastre

Zic să continuăm tot așa, să continuăm să nu înțelegem nimic și să credem că astfel vom ajunge vreodată la ceva important. Să continuăm să tămâiem talentele fără acoperire, să educăm la șmecherie, să facem micile calcule cinice, să nu promovăm tineri și să descărcăm basculante de străini „pas doué”*, ca s-o zic în limba lui Désiré.

Să persistăm în a nu pricepe cum polonezii au dat una dintre cele mai mari vedete ale epocii moderne, cum ungurii populează Bundesliga și cum mai toate națiunile care au cunoscut, ca și noi, „binefacerile” comunismului au reușit să-și reinventeze fotbalul în vreme ce noi l-am rătăcit.

Să continuăm să trăim în iarna minților noastre. Avem atâta experiență în camuflarea adevărului încât am dus felul în care ne mințim la rang de artă. Ar fi păcat să renunțăm. Ne simțim atât de bine în sucul propriu!

*nedăruiți