Lectiile infrangerii stranse a lui Marius Copil cu Stan Wawrinka, sau
de ce trebuie sa renuntam la expresia "a cazut de pe un cal frumos"

Lectiile infrangerii stranse a lui Marius Copil cu Stan Wawrinka, sau de ce trebuie sa renuntam la expresia "a cazut de pe un cal frumos"

​Născătoare de multe expresii mai lemnoase ca lemnul, presa de la noi obișnuia să descrie înfrângerile echipelor românești din cupele europene cu fatidica formulă “măcar a căzut de pe un cal frumos”. Când eram mic mă fascinau și încă mi se mai par amuzante expresiile astea (de exemplu, știe cineva adevărata origine a expresiei “a rupt pisica-n două?”) populare, dar perfect ilogice, pentru că nu-mi imaginez că, dacă pici de pe un cal arătos foc, un pur sânge, calul lui Făt-Frumos, ce mai încoa-încolo, durerea este mult mai suportabilă decât dacă te-a zvârlit din șa o gloabă.

HotNews.roFoto: Hotnews

În schimb, printr-o astfel de frază, ni se implementa ideea că e perfect tolerabil să pierzi cu o echipă de talie medie spre mare, că doar ce pretenții puteam să avem de la cluburile noastre? Ei erau “vesticii”, “occidentalii”, “superiorii”, noi eram pricăjiții din est, fără bani, dar mai ales, fără încredere că putem schimba calculele de pe hârtie. Era epoca în care la alte sporturi pe echipă, la handbal și la volei mai ales, se practica des obiceiul de a renunța la dreptul meciului de acasă pentru a evita niște costuri de organizare, că “oricum n-avem nicio șansă să ne calificăm”. Așa că “gruparea” românească (alt termen de lemn) își juca ambele meciuri în deplasare, atât turul, cât și returul, la interval de o zi, două, renunțând, practic, la orice șansă de calificare, chiar și la alea teoretice.

Sigur că discuția e mai serioasă și mai amplă de atât, sigur că în multe situații diferența valorică era chiar insurmontabilă. Deranjant era însă altceva, nu ni se spunea doar că orice înfrângere e scuzabilă. Ni se spunea că e în regulă SĂ NU LUPȚI. Că e în regulă să nu încerci.

Citește continuarea articolului pe Treizecizero.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
E groasă rău la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?

23:12
Meci nebun în Italia Opt goluri și un marcator neașteptat: strănepotul dictatorului Benito Mussolini, prima reușită în Serie A

22:22
Croitoru s-a luat de o jurnalistă Întrebarea care l-a deranjat: „Nu ți-ai făcut bine temele, ai venit neinformată”

22:02
Yamal, moment stânjenitor FOTO. A refuzat să dea mâna cu o influencerință celebră la gala Balonului de Aur

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
16:07

Citește mai mult

Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate
14:06

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur
Campionate
10:36

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365
09:39