​Liga 2: Ovidiu Stângă, noul antrenor al echipei FC U Craiova 1948

​Ovidiu Stângă a fost numit la conducerea tehnică a echipei FC U Craiova, liderul ligii secunde, a anunţat clubul oltean.

Liga 2Foto: frf.ro

"Iată că istoria ne pune în situaţia ca, după 15 ani, antrenorul Ştiinţei să devină tot Ovidiu Stângă, cel care a reuşit să obţină promovarea în Liga I, în sezonul 2005-2006. Sperăm că divinitatea să fie la fel de generoasă cu noi ca acum 15 ani şi să putem promova în Liga I în anul ce urmează", se arată pe site-ul clubului.

Fost jucător la echipe ca Universitatea Craiova, Salamanca, PSV Eindhoven, Dinamo, Helmond Sport, Stângă, 48 de ani, a mai antrenat formaţia U Craiova în 2006 şi CS Universitatea Craiova, în sezonul 2013/2014. El a mai pregătit echipa de tineret a clubului PSV Eindhoven şi a lucrat la reprezentativele de tineret U 18 şi U19.

Stângă îl înlocuieşte la gruparea olteană pe preparatorul fizic Dan Vasilică, tehnician care a preluat formaţia ca interimar, la 13 octombrie, după ce italianul Nicolo Napoli şi-a reziliat contractul, informează Newws.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:02
„Asta ar fi trebuit să fac” Cristi Chivu își asumă vina după eșecul din Liga Campionilor

09:10
„Nu sunt fiul lui Călin Georgescu” Înotătorul român cu record mondial, nevoit să clarifice confuzia din online: „Tatăl meu e un nume important în polo-ul românesc”

07:00
Pe cine vrea Europa la FIFA! Numele dorit pentru a-l combate pe Infantino la alegerile forului mondial. E o legendă a fotbalului

00:06
Chivu, un nou eșec Inter a pierdut acasă în fața lui Club Brugge. Italienii au încasat patru goluri!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Top stiri
Chivu, un nou eșec  Inter a pierdut acasă în fața lui Club Brugge.  Italienii au încasat patru goluri!
Liga Campionilor
00:06
Chivu, un nou eșec Inter a pierdut acasă în fața lui Club Brugge. Italienii au încasat patru goluri!
Citește mai mult
Chivu, un nou eșec Inter a pierdut acasă în fața lui Club Brugge. Italienii au încasat patru goluri!
Pe cine vrea Europa la FIFA!  Numele dorit pentru a-l combate pe Infantino la alegerile forului mondial.  E o legendă a fotbalului
Campionate

Afacere nouă   Gică Hagi  își diversifică investițiile în afara fotbalului
Diverse
13.10

Avem și Muzeul Sarmalelor la Artisan Food Market, în weekend, la Biblioteca Națională. 100 de producători din toată țara vin la București cu mii de produse
B365