Ligue 1: Suporterii echipei OGC Nice, la care este legitimat și Rareș Ilie, interziși la meciul cu Ajaccio

​Suporterilor echipei OGC Nice le este interzis să meargă duminică în Corsica, la meciul cu AC Ajaccio, din etapa a șaptea a campionatului Franţei, a anunţat prefectura Corse-du-Sud. Decizia vine la câteva zile după incidentele violente de la Nisa, de la partida cu FC Koln, din Conference League.

Suporterii echipei OGC NiceFoto: Norbert Scanella / Panoramic / Bestimage / Profimedia

Într-un comunicat de presă publicat vineri seară, prefectura precizează că, prin decret al Ministerului de Interne, „deplasarea individuală sau colectivă, prin orice mijloace” a susţinătorilor OGC Nice va fi interzisă între Alpes-Maritimes şi întreaga insulă în ziua de duminică.

Această măsură este luată în special din cauza „numeroaselor tulburări ale ordinii publice ca urmare a comportamentului violent al anumitor suporteri ai celor două cluburi” recent, scrie News.ro.

Joi seară, 32 de persoane au fost rănite în timpul meciului din Conference League dintre Nice şi FC Koln.

Duminica trecută, în Corsica, pe aeroport au avut loc incidente între suporterii lui Ajaccio şi Lorient, chiar după meciul dintre cele două echipe, potrivit France 3.

La OGC Nice este legitimat şi Rareş Ilie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
FCSB, încă un trofeu în Ghencea  Campioana României   câștigă din nou Supercupa,  după un duel cu   3 supergoluri  cu CFR Cluj
Cupa Romaniei
22:29
FCSB, încă un trofeu în Ghencea Campioana României câștigă din nou Supercupa, după un duel cu 3 supergoluri cu CFR Cluj
Citește mai mult

Musiala, accidentare horror    VIDEO+FOTO.  Imagini greu de privit! Vedeta lui Bayern   și-a rupt piciorul  la o fază banală!
Campionate
20:13

VAR defect  Motivul pentru care ofsaidurile   n-au putut fi verificate  la Supercupa României
Superliga
21:46

De ce a lipsit Cristiano  Motivul pentru care   Ronaldo  nu a venit la înmormântarea lui Diogo Jota
Campionate
18:23

Știri ultima oră
22:18
Petrescu, direct la vestiare Tehnicianul lui CFR Cluj a lipsit de la premiere după pierderea Supercupei: „Nu se simte bine”

22:33
Cristian Geambașu Lecția lui Fică, momentul astral al lui Politic
Cristian Geambașu Lecția lui Fică, momentul astral al lui Politic
20:13
Musiala, accidentare horror VIDEO+FOTO. Imagini greu de privit! Vedeta lui Bayern și-a rupt piciorul la o fază banală!
Musiala, accidentare horror VIDEO+FOTO. Imagini greu de privit! Vedeta lui Bayern și-a rupt piciorul la o fază banală!
22:29
FCSB, încă un trofeu în Ghencea Campioana României câștigă din nou Supercupa, după un duel cu 3 supergoluri cu CFR Cluj
FCSB, încă un trofeu în Ghencea Campioana României câștigă din nou Supercupa, după un duel cu 3 supergoluri cu CFR Cluj
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu ești manelist, ești rasist!

Cristian Geambașu: Nu ești manelist, ești rasist!

Nostalgia

Radu Naum: Nostalgia

Radu Naum: Nostalgia
Parlamentul intereselor personale

Dan Udrea: Parlamentul intereselor personale

Aachen  1997

Cristian Geambașu: Aachen 1997

Cristian Geambașu: Aachen 1997
Lecția CFR-ului pentru FCSB, Rapid sau Craiova

Silviu Tudor Samuilă: Lecția CFR-ului pentru FCSB, Rapid sau Craiova

Silviu Tudor Samuilă: Lecția <span>CFR-ului</span> pentru FCSB, Rapid sau Craiova
Amurgul zeului Novak

Cristian Geambașu: Amurgul zeului Novak

Cristian Geambașu: Amurgul zeului Novak
Fotbalul în stradă?

Radu Naum: Fotbalul în stradă?

Radu Naum: Fotbalul în stradă?
Munca  vedetelor

Cristian Geambașu: Munca vedetelor

Cristian Geambașu: Munca vedetelor
De ce refuză Steaua să se asocieze și cât de groase sunt zidurile MApN?

Dan Udrea: De ce refuză Steaua să se asocieze și cât de groase sunt zidurile MApN?

Noi și viitorul star

Theodor Jumătate: Noi și viitorul star

Theodor Jumătate: Noi și viitorul star
Lyon și belferii din România

Cristian Geambașu: Lyon și belferii din România

Otrava din medicament

Radu Naum: Otrava din medicament

Radu Naum: Otrava din medicament
Indecența lui Dinamo

Dan Udrea: Indecența lui Dinamo

Dan Udrea: Indecența lui Dinamo
Risto și Chichen-Itza

Cristian Geambașu: Risto și Chichen-Itza

Cristian Geambașu: Risto și <span>Chichen-Itza</span>
Generația telefoanelor confiscate

Dan Udrea: Generația telefoanelor confiscate

U19.  O echipă de ținut minte

Theodor Jumătate: U19. O echipă de ținut minte

Povestea slujitorilor fotbalului

Cristian Geambașu: Povestea slujitorilor fotbalului

De ce  Dan Petrescu n-a fost invitat la Sports Festival?

Dan Udrea: De ce Dan Petrescu n-a fost invitat la Sports Festival?

Dan Udrea: De ce Dan Petrescu <span>n-a</span> fost invitat la Sports Festival?
România 5-22

Theodor Jumătate: România 5-22

Theodor Jumătate: România <span>5-22</span>
Resemnarea, apanajul unui eșec

Vlad Nedelea: Resemnarea, apanajul unui eșec

Top stiri din sport
Politic, debut de vis    VIDEO.   Fostul căpitan al lui Dinamo i-a cucerit imediat pe fanii FCSB!   Eurogol după 2 minute
Superliga
21:27

Moment cutremurător    Cel mai bun prieten al lui Jota  a plâns în hohote la meci, apoi i-a purtat sicriul la înmormântare
Campionate
18:00

Alibec s-a rupt!  FOTO. Atacantul campioanei   a rezistat doar 5 minute  în Supercupă! Reacție nervoasă la ieșirea de pe teren
Superliga
20:14

Lovitură pentru FCSB: Bîrligea, out!  Campioana nu-l poate folosi pe atacant în Supercupă și   riscă să-l piardă pentru mai multe meciuri
Superliga
11:11

Are FCSB echipă de Champions League?Care lot al campioanei credeți că e mai bun, cel actual sau cele din 2013 și 2008?
Sondaj
05.07

Are FCSB echipă de Champions League? Care lot al campioanei credeți că e mai bun, cel actual sau cele din 2013 și 2008?

Care lot credeți că e mai bun, dintre variantele de mai sus?

FCSB 2025 %
FCSB 2013 %
FCSB 2008 %
Are FCSB echipă de Champions League?Care lot al campioanei credeți că e mai bun, cel actual sau cele din 2013 și 2008?

Clasament Liga 1, sezon 2025-2026