LPF: Din luna iulie există posibilitatea ca spectatorii să revină pe stadioane

LPF: Din luna iulie există posibilitatea ca spectatorii să revină pe stadioane

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, marţi seara, la finalul întâlnirii la care au participat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Ministerului Tineretului şi Sportului, Federaţiei Române de Fotbal şi LPF, că din luna iulie există posibilitatea ca spectatorii să revină pe stadioane la meciurile din Liga I, în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus, potrivit Agerpres.

Justin StefanFoto: Wikipedia

El a explicat totuşi că decizia finală de a permite accesul spectatorilor pe stadioane va aparţine fiecărui club organizator în parte.

"A fost o întâlnire interesantă, s-a discutat legat de prezenţa spectatorilor la meciuri. A rămas ca în următoarele două săptămâni să evaluăm situaţia şi în funcţie de ceea ce se va întâmpla, din luna iulie să existe şi această posibilitate. FRF a venit cu o propunere interesantă, respectiv ca în 10% din capacitatea stadionului să fie prezenţi spectatorii. Dar există doctori, epidemiologi care vor evalua şi ei şi îşi vor spune părerea. Dacă ne raportăm la Arena Naţională ar fi 5.000 de spectatori, iar acesta e un număr rezonabil. Ba chiar la un moment dat trebuie să vedem dacă există capacitate din partea cluburilor pentru a controla accesul tuturor acestor fani. Aşa că eu cred că e o decizie care va rămâne la latitudinea cluburilor. Nu îi poţi obliga să permită accesul spectatorilor. Ei îşi vor evalua situaţia şi vor lua o decizie. Deci se va evalua modul în care e implementat protocolul în forma actuală în următoarele două săptămâni şi vedem ce se întâmplă şi cu numărul de cazuri. Iar dacă lucrurile stau aşa cum trebuie mergem în zona de a permite accesul spectatorilor", a spus oficialul LPF.

Justin Ştefan a menţionat că respectarea protocolului medical la meciuri va fi supravegheat de observatorii de joc: "A mai fost o discuţie legată de observatorii de joc, pentru că ei sunt cei care vor verifica modul în care se respectă protocolul. Iar dacă vor exista observatori care vor încălca regulile din protocol vor fi excluşi din corpul de observatori".

Prezent la întâlnirea de la sediul Ministerului Sănătăţii, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat la ieşire că şi-ar dori ca spectatorii să revină pe stadioane înainte de finala Cupei României programată pe 22 iulie. "Finala Cupei s-ar putea disputa cu spectatori, e adevărat. Dar noi, ca şi federaţie, ne dorim să vedem spectatori pe stadioane mai devreme de 22 iulie. Unul dintre obiectivele noastre a fost acela de a permite accesul spectatorilor până în 10% din capacitatea stadioanelor la meciurile din România. În primă fază doar la meciurile din Liga I, iar apoi şi la cele din Liga a II-a", a explicat Burleanu.

"S-a interpretat greşit că FRF este împotriva revenirii suporterilor pe stadioane. S-a discutat de prezenţa a 500 de spectatori, dar nu, poziţia noastră este de a permite până la 10% din capacitatea arenei. Asta bineînţeles, după un protocol în care, de exemplu, se prevede ca la fiecare loc ocupat alte 12 sunt libere. Pentru că obiectivul este siguranţa şi sănătatea suporterilor. Inclusiv mâncarea şi băutura la stadion sunt bine reglementate în protocolul medical depus de federaţie la Ministerul Sănătăţii şi MTS", a adăugat oficialul FRF.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:09
L-a pălmuit pe teren! FOTO Tensiune mare în Rapid - Corvinul: gestul șocant al căpitanului față de un coechipier. Explicațiile date după meci
L-a pălmuit pe teren!  FOTO Tensiune mare în Rapid - Corvinul: gestul șocant al căpitanului față de un coechipier. Explicațiile date după meci
23:38
Revenirea lui Dobre VIDEO: Reușită de senzație a atacantului de la Rapid. „Dublă” la 2 luni distanță de la ultimul gol + Celebrare oprită
Revenirea lui Dobre VIDEO: Reușită de senzație a atacantului de la Rapid. „Dublă” la 2 luni distanță de la ultimul gol + Celebrare oprită
00:30
„Un meci minunat” Daniel Pancu, deja cu gândul la FCSB după succesul contra Corvinului: „Nu contează clasamentul”
„Un meci minunat”  Daniel Pancu, deja cu gândul la FCSB după succesul contra Corvinului: „Nu contează clasamentul”
23:46
Cedează gazonul! Giuleștiul arată tot mai rău, iar până la iarnă urmează încă șase meciuri
Cedează gazonul!  Giuleștiul arată tot mai rău, iar până la iarnă urmează încă șase meciuri
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Top stiri
Dinamo nu se mai oprește!  Armstrong face diferența, dar  cele 5 victorii consecutive ascund o problemă  pentru Campos! Trei concluzii după 2-0 cu Botoșani
Superliga
16.10
Dinamo nu se mai oprește! Armstrong face diferența, dar cele 5 victorii consecutive ascund o problemă pentru Campos! Trei concluzii după 2-0 cu Botoșani
Citește mai mult
Dinamo nu se mai oprește! Armstrong face diferența, dar cele 5 victorii consecutive ascund o problemă pentru Campos! Trei concluzii după 2-0 cu Botoșani
Cât îl mai ignoră Hagi?   Un mijlocaș, ocolit de România, continuă să fie  titular indiscutabil  în echipa care uimește Europa în acest sezon
Nationala

Alcaraz a plătit scump  A vrut  să-l imite pe Djokovic,  dar totul s-a transformat în coșmar: „I-a distrus încheietura!”
Tenis

FOTO | Inundație pe Bulevardul Pipera, unde a zburat un capac de canalizare și a refulat apa. București, luna octombrie 2026, o zi cu ploaie obișnuită de toamnă
B365