Mario Mandzukic, vândut de Juventus la Al Duhail (Qatar)

Atacantul Mario Mandzukic (33 de ani) s-a despărțit, marți, de Juventus Torino. Croatul a semnat cu formația Al Duhail, din Qatar. Anunțul a fost făcut de noul club al lui Mandzukic, printr-o postare pe Twitter.

HotNews.roFoto: Hotnews

Deocamdată nu se cunosc aspecte ale prevederilor financiare dintre cele două cluburi, dar, din precizările presei din Italia, suma nu este una mare. Campioana Italiei nu s-a bazat deloc pe atacant în acest sezon, iar posibilitatea vânzării era dată ca sigură. Jucătorul a acceptat oferta din Qatar, în detrimentul unor propuneri de la echipe importante din Europa, pentru un salariu generos promis de Al Duhail.

Mario Mandzukic are de tras serios până să se pună la punct cu condiția fizică, în acest sezon nefiind utilizat în vreo partidă oficială. Ultimul meci bifat a avut loc pe 19 mai (în stagiunea precedentă).

Mandzukic era legitimat la Juventus din vara lui 2015, când a fost luat de la Atletico Madrid, pentru 23.4 milioane de euro. În acest timp a evoluat în 162 de meciuri și a marcat de 44 de ori, potrivit Mediafax.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:56
„A schimbat tot meciul” Dan Petrescu, despre momentul care a decis meciul cu Polonia: „Gică avea nevoie de asta”

16:52
„Nu mai sunt la Constanța” Hagi, mesaj pentru premierul Luca Niculescu

16:21
Radu Naum O seară frumoasă și atât
Radu Naum O seară frumoasă și atât
16:08
„MM nu a plecat” Reghecampf, reacție surprinzătoare: „Mai aveți puțină răbdare”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce trebuie să ne temperăm entuziasmul exagerat

Dan Udrea: De ce trebuie să ne temperăm entuziasmul exagerat

Ori de câte ori ne judecăm că „asta se întâmplă pentru că suntem români”

Cătălin Tolontan: Ori de câte ori ne judecăm că „asta se întâmplă pentru că suntem români”

Respirăm fără aparate

Cristian Geambașu: Respirăm fără aparate

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Top stiri
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua”  Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins:  „Becali e foarte influent”
Liga 2
14.11

Citește mai mult

Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni  Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături  de David Popovici:  „Aș vrea să vă pregătesc”
Înot

Hagi a spart gheața!  România,  prima victorie  într-un meci oficial de la revenirea pe bancă a lui Gică! 2-1 cu Polonia
Nationala

Șuberek ca-n povești în București și alte bunătăți dobrogene, la Patiseria Nana de lângă Cișmigiu
B365
13.11