Măsura radicală luată de Bayern Munchen în privința jucătorilor nevaccinaţi care sunt obligaţi să stea în carantină

​Bayern Munchen a decis să le reducă salariile jucătorilor nevaccinaţi împotriva coronavirusului şi obligaţi să stea în izolare, precum Joshua Kimmich, care a ratat meciul cu Augsburg fiind plasat în carantină după ce a intrat în contact cu persoane infectate, a scris, duminică, săptămânalul german Bild am Sonntag, citat de lesoir.be.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Kimmich, în vârstă de 26 de ani, a fost plasat în izolare pentru a doua oară, vineri, din cauza unei noi expuneri la coronavirus. Tocmai ieşise din carantină, marţi, după ce a intrat în contact cu coechipierul Niklas Sule, care a fost testat pozitiv săptămâna trecută.

Potrivit săptămânalului german, oficialii Bayern i-au informat pe Kimmich şi pe patru coechipieri de-ai săi că le vor fi tăiate salariile atunci când vor sta în izolare.

Serge Gnabry, Jamal Musiala, Eric Maxim Choupo-Moting şi Michael Cuisance ar fi ceilalţi jucători bavarezi care nu s-au vaccinat, potrivit Bild.

Bayern, care a pierdut vineri, fără Kimmich, meciul cu Augsburg (scor 1-2), în etapa a 12-a din Bundesliga, a refuzat să comenteze informaţiile apărute.

Cazul internaţionalului german Joshua Kimmich (64 de selecţii), care a decis să nu se vaccineze din "motive personale", a stârnit o dezbatere aprinsă în Germania, confruntată cu un nou val al pandemiei de coronavirus.

Ratele de infectare în această săptămână au atins niveluri record, în condiţiile în care proporţia de persoane vaccinate este sub 70%.

Statele regionale germane Bavaria şi Saxonia, printre cele mai afectate de reapariţia pandemiei de Covid-19, au anunţat, vineri, anularea tuturor târgurilor de Crăciun, pe lângă alte restricţii.

Joi, în cadrul unei întâlniri de criză la care au participat cancelarul Angela Merkel şi şefii de regiuni, au decis, printre altele, să aplice regula "2G" pe întregul teritoriu în momentul în care pragul de spitalizare depăşeşte trei pacienţi cu Covid la 100.000 de locuitori. Această regulă permite doar celor vaccinaţi şi trecuţi prin boală să aibă acces în locuri publice precum restaurante, cinema, săli de concerte şi evenimente sportive.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:43
Noua casă a Rapidului REPORTAJ. Investiție de 6 milioane de euro: Terenuri orientate după soare și curent de 2.000 de euro pe zi

10:39
Ionuț Radu dă cărțile pe față „Am dezamăgit mii de oameni. O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”

10:08
Final de an pentru Mihăilă Lovitură grea primită de internaționalul român » Probleme și pentru Doicaru

09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Dorit după plecarea de la FCSB  Înlăturat de Becali,  Cernat e așteptat  la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Superliga

Citește mai mult

„Au potențial de Premier League”   Un fost internațional laudă  pariurile lui Gică Hagi:  „Există perspectivă”
Nationala
09:14

Wenger ia decizia. Candidează?  Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino  la alegerile FIFA
Campionate
06:30

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11