Mihaela Buzărnescu, despre România: "Mi se pare o țară puțin cam tristă"

Fiind obișnuită cu plecările la mare distanță de casă, Mihaela Buzărnescu, locul 24 WTA, a făcut, într-un interviu, o comparație între țara noastră și cele din Occident, spunând că România i se pare "o țară tristă".

HotNews.roFoto: Hotnews

"România mi se pare o ţară puţin cam tristă. Lumea e tristă. Nu este ca în alte părţi. De exemplu, în Olanda sau în Franţa am văzut oameni de vârsta a treia foarte relaxaţi, îşi programează vacanţe, tot felul de vizite şi au timp mereu să cineze, să facă anumite excursii, vizionări la teatru. La noi nu e aşa. Toată lumea se plânge, lumea nu are timp decât să meargă la muncă şi apoi să îşi facă griji pentru mâncare, pentru tot felul de probleme. Mi se pare că populaţia e foarte îngrijorată la noi şi o ţine în acelaşi fel, mereu. România mi se pare, totuşi, destul de dezvoltată faţă de cum era în trecut. Libertatea aceasta pe care o avem e însă cu dus-întors, pentru că sunt şi multe probleme pe care înainte nu le aveam. Şi, este foarte greu cu traficul!", a declarat Mihaela Buzărnescu, conform Mediafax.

Mihaela a terminat anul 2018 pe poziția a 24-a în clasamentul WTA, după o ascensiune surprinzătoare la 30 de ani, vârstă la care majoritatea jucătoarelor se gândesc la retragere. Buzărnescu a jucat nu mai puțin de 118 meciuri în total (simplu și dublu), chiar dacă a ratat o bună parte din sezon în urma accidentării din meciul cu Elina Svitolina (8 august, turul al doilea al turneului Rogers Cup). Tot în 2018, Mihaela a reușit și cea mai bună clasare din carieră (locul 20, chiar înaintea Rogers Cup), după cea câștigat primul titlu WTA, la San Jose.

Mihaela Buzărnescu va debuta în 2019 la turneul de la Hobart, în perioada 5-12 ianuarie. Anul trecut, Miki a ajuns în finală, însă a fost învinsă de Elise Mertens în trei seturi.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:55
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”

15:49
Ce se întâmplă cu Sorana Cîrstea Un nou mesaj lasă loc de interpretări privind retragerea: „Simt că nu mai am deloc energie”

15:16
„Nu le datorez nimic!” VIDEO. A pierdut medalia de aur la masa juriului și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”

14:27
Primă ca la câștigarea Cupei! Câți bani vor încasa jucătorii după victoria surpriză cu FCSB

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
„Au vrut să le facă de râs?”   Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Tenis
07.11
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026, descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Citește mai mult
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
A CEDAT ÎN TIMP RECORD!  Se vede deja pământul pe Arena Națională, la doar  două luni de la schimbarea gazonului!  Imagini de la FCSB - Corvinul
Superliga

„Mă simt analfabet funcțional”   Vali Moraru, bulversat  de discursul lui Pancu: „Se amestecă așa niște lucruri” + Costi Mocanu, categoric: „I-aș rezilia contractul”

FOTO | Pe Bulevardul Bucureștii Noi, problema trotuarelor cu obstacole continuă. Deși situația a mai fost sesizată de bucureșteni, nu s-a remediat
B365
10:23