Publicat:
05.07.2025, ora 11:56
Actualizat: 05.07.2025, ora 11:56
- Mihai Leu a murit pe 2 iulie, la doar 56 de ani, dar a lăsat o lecție extraordinară despre viață.
- Campion mondial de box și campion național de raliu, Leu a fost un luptător atât în sporturile practicate, cât și în viața de zi cu zi. A iubit viața și s-a zbătut să trăiască, în ciuda unei boli care l-a măcinat și, în cele din urmă, l-a răpus.
Pe pagina de Facebook a lui Mihai Leu, familia a postat azi un mesaj răvășitor în numele marelui sportiv român.
„Viața a fost pentru mine o luptă frumoasă. Vă las un gând: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă”
„Dragii mei,
Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Dar ceea ce a rămas în urmă e mult mai puternic decât orice absență: e dragostea, recunoștința și legătura profundă pe care am avut-o cu voi. Vă mulțumesc. Din suflet.
Ați venit în număr covârșitor ieri, din toate colțurile țării, de aproape și de departe, hunedoreni, prieteni, colegi, oameni care mi-au fost aproape într-un fel sau altul. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat.
Ați trimis mesaje, rugăciuni și gânduri curate către familia mea. Ați făcut din despărțirea mea un moment de lumină. M-ați condus cu demnitate și cu o dragoste care nu se uită.
Familia mea, Anna, iubirea mea, și fiul nostru, Marco, mi-au fost sprijinul, echilibrul, puterea. Tot ce am fost mai bun s-a datorat lor. Am trăit cu inima plină pentru voi și plec cu ea la fel de plină.
Le port o recunoștință profundă tuturor celor care mi-au fost alături în cele două mari lumi care m-au definit: boxul și automobilismul.
Colegilor din ring, oameni cu care am împărțit nu doar efortul și gloria, ci și tăcerea din vestiar sau emoția dinaintea gongului. Și colegilor din motorsport, cei care au fost mereu acolo, în garaj, în cursă, în spatele proiectelor, cu mâinile murdare și inimile curate.
Am avut parte de două familii sportive adevărate, care m-au făcut să simt, în fiecare clipă, că nu lupt și nu conduc niciodată singur.
Și un gând aparte îl port orașului meu Hunedoara. Locul unde m-am născut, unde am visat pentru prima dată și unde m-am întors mereu, indiferent cât de departe m-a purtat viața.
Hunedoara mi-a fost acasă, nu doar ca loc, ci ca inimă. Chiar și înainte să plec din această lume, am simțit nevoia să mă întorc. Măcar pentru o zi. Pentru că acolo mi-am lăsat rădăcinile, sufletul și dragostea. Vă mulțumesc, oameni dragi din Hunedoara, pentru tot.
Nu pot să nu le mulțumesc celor care m-au ținut în viață atâția ani. Profesorului Irinel Popescu și doctoriței Adina Croitoru, doi oameni care au fost, pentru mine, mâna lui Dumnezeu.
Ce au făcut în ultimii 11 ani a fost un miracol medical, dar mai ales un miracol uman. Le datorez anii pe care i-am putut trăi cu cei dragi, pe care altfel nu i-aș fi avut.
Viața a fost pentru mine o luptă frumoasă. Am avut parte de victorii, de căderi, de reveniri. Am fost sportiv, dar mai ales am fost om. Și am avut norocul de a fi înconjurat de voi, cei care mi-ați dat sens, care m-ați ridicat, care m-ați iubit, chiar dacă poate, uneori, am greșit.
Vă las un gând: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit și cât ai fost iubit. Și, nu uitați, dacă ați căzut în șanț, uitați-vă la stele. Așa apare speranța.
Vă îmbrățișez cu recunoștință, oriunde v-ați afla.
Mihai”
Citește și
.jpeg)
