Ministrul Ionuț Stroe: "Suntem departe de reluarea competiţiilor sportive"

Ministrul Ionuț Stroe: "Suntem departe de reluarea competiţiilor sportive"

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, luni, că momentul reluării competiţiilor sportive, întrerupte de pandemia de coronavirus, este departe şi a precizat că nu au fost stabilite încă nici măsurile ce vor trebui respectate la reluarea antrenamentelor, transmite News.ro.

Ionut StroeFoto: cdep.ro
• "În acest moment, prioritatea este siguranţa şi sănătatea publică şi trebuie să dăm dovadă de maximă prudenţă. Până acum, nu există nicio decizie oficială apropo de ceea ce se speculează în spaţiul public. Suntem din punctul meu de vedere încă departe de momentul în care să avem această soluţie şi să avem toate datele problemei ca să luăm într-un cadru legal decizia privind reluarea activităţilor sportive.
• Este normal să discutăm cu entităţile sportive, iar în ceea ce priveşte fotbalul discutăm cu federaţia română şi studiem îndeaproape împreună cu Ministerul Sănătăţii posibilităţile legale şi din punct de vedere epidemiologic pe care le avem la îndemână ca să putem relua activitatea.
• Lucrăm cu Ministerul Sănătăţii la acest plan de reluare a activităţii sportive, a antrenamentelor pentru sportivi, bineînţeles o reluare treptată, urmând a face următorul scenariu în zona competiţiilor. În aceste momente încercăm să definim foarte clar ce înseamnă această pregătire centralizată după noile reguli epidemiologice, pentru că nu va mai fi la fel, cu siguranţă, în sensul că tot ce se va face în sport va trebui fie într-un cadru care să îndeplinească anumite condiţii specifice pentru a găzdui şi proteja sportivii, după 15 mai, eventual, când va coincide cu perioada de relaxare a măsurilor.
• Dar pentru aceste baze şi pentru a crea acest cadru trebuie să dăm posibilitatea unei izolări din partea tuturor celor care participă la activitatea sportivă şi mă refer nu numai la sportivi, ci şi la staff tehnic, personal auxiliar, oameni care deservesc această activitate.
• Avem modele la care lucrăm, avem modele din afara ţării, pentru că îmi place să împrumut modele europene ale unor ţări care deja studiază acest lucru şi căutăm cea mai bună şi sigură soluţie pentru toată lumea. Nu aş vrea să avansez aceste scenarii pentru că deja s-au făcut specificaţii în spaţiul public. În momentul în care vom avea soluţia perfect adaptată, care să se potrivească cu modelul de aici de la noi, o vom avansa public.
• Decizia finală va aparţine epidemiologilor, Ministerului Sănătăţii, premierului şi autorităţilor acestui stat. Există această idee a testării înaintea reluării pregătirilor, ba chiar în timpul pregătirilor şi în timpul competiţiilor, astfel încât riscul să fie minimalizat, dar toate aceste soluţii, aceste idei le vor avansa cei care sunt experţi în acest domeniu, respectiv medicii epidemiologi", a declarat Ionuț Stroe la Digi24.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, că pregăteşte o propunere de protocol pentru reluarea antrenamentelor şi a jocurilor oficiale, care va fi înaintată săptămâna viitoare autorităţilor guvernamentale.

De asemenea, LPF a anunţat că discurtă cu Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului, "pentru identificarea celor mai bune soluţii în vederea reluării competiţiilor sportive întrerupte de pandemie, fără a pune în pericol sănătatea sportivilor".

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Citește mai mult
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Superliga
10.11
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Citește mai mult
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11