Mircea Lucescu, dezamăgit de cluburile din Europa de Vest după ce Ucraina a fost invadată: „Multe cuvinte, puţină acţiune”

Invadarea Ucrainei de către Rusia a stârnit iniţial un val de emoţii, dar sunt puţine faptele concrete ale lumii fotbalului în Europa de Vest, a declarat, pentru L'Equipe, antrenorul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, care denunţă „multe cuvinte, puţine acţiuni”, din partea cluburilor.

Mircea LucescuFoto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

După ce Ucraina a fost invadată de armata rusă, Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a decis să joace în continuare fotbal. Potrivit tehnicianului român, jucătorii „sunt mult mai folositori pe un teren de fotbal prin imaginea pe care o transmit lumii şi prin banii pe care îi pot aduce”.

Astfel, clubul din capitala Ucrainei organizează în măsura posibilului, reducând la maximum costurile, meciuri amicale în toată Europa pentru a strânge fonduri. Dar Mircea Lucescu denunţă „multe cuvinte, puţină acţiune”, mai ales în vestul Europei, scrie Agerpres.

Dacă valul de emoţii s-a răspândit pe scara largă în lumea fotbalului, acţiunile întârzie să se concretizeze. Au avut loc doar câteva meciuri amicale ale lui Dinamo Kiev, cu CFR Cluj, Galatasaray Istanbul, Dinamo Zagreb, Borussia Dortmund (acesta permiţând strângerea a aproape 400.000 de euro), mai recent cu FC Basel.

Dinamo Kiev o trecuse pe Paris Saint-Germain pe lista meciurilor amicale ce urmau să fie disputate până în iunie, însă nu a fost stabilită o dată, iar sezonul este aproape să se încheie. Pe ansamblu, „micile federaţii din est, mai puţin bogate, s-au mobilizat cel mai mult!”, a spus Lucescu, care este „dezamăgit”.

Preşedintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, s-a angajat să-i ajute financiar pe refugiaţii ucraineni prin intermediul Asociaţiei Europene a Cluburilor, iar portarul echipei franceze, Keylor Navas, a primit circa treizeci de refugiaţi în locuinţa sa. Acţiuni care au meritul că există, dar nu au rezonanţa unui meci la Paris, în „capitala Europei”, a opinat Lucescu, nici capacitatea de a strânge fonduri a unui eventual PSG - Dinamo Kiev.

Şefii lui PSG ar fi încercat fără succes ca această partidă să se joace într-un turneu în Qatar într-un weekend, notează site-ul culturepsg.com.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:59
Gigi Becali s-a decis! Cine va fi responsabil cu transferurile la FCSB: „Îl știu de mic copil” + Cum se va implica Rădoi

14:45
Dan Udrea Incredibilul caz Boutoutaou: De ce pentru Becali e mai important să nu confirme că e fotbalist decât să câștige FCSB meciuri!

14:55
De ce lipsește Ionuț Radu Noi detalii despre situația portarului care va rata meciurile cu Polonia și Bosnia

15:39
„Te întorci la FCSB?” VIDEO. Florinel Coman nu a stat pe gânduri și a răspuns: „Interesul a fost clar”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
11:36

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate
13:59

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi
09:50

EXCLUSIV I Renașterea unui monument din Bucureștiul interbelic: Vila Constantin Bușilă. Strălucitul inginer a pierdut totul și a avut un sfârșit tragic
B365
00:00