Mircea Rednic a fost demis de la Al Faisaly

​Antrenorul Mircea Rednic a fost demis, marţi, din funcţia de antrenor al echipei Al Faisaly, din Arabia Saudită, a anunţat presa locală.

Mircea RednicFoto: excel-foot.be

Al Faisaly a fost învinsă, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa Al Ahli, într-un meci din etapa a cincea a campionatului Arabiei Saudite, informează News.ro.

În perioada petrecută la Al Faisaly, Rednic a înregistrat o victorie, un egal și trei înfrângeri, lasând echipa pe locul 11.

Rednic conducea echipa din luna iulie, iar conducătorii saudiţi afirmă că au trei posibili înlocuitori, din Italia, Spania sau Portugalia.

"Puriul" a mai antrenat Rapid București (de trei ori), FCM Bacău, Al-Nassr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo București (de trei ori), Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Astra, Petrolul Ploiești (de două ori), Standard Liege, CFR Cluj, Gent și Mouscron.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Zidul lui Chivu nu a cedat”   Parma, lăudată de Gazzetta dello Sport: „Cele mai mari emoții au fost create de   Dennis Man  pe contraatac”
Stranieri
23.04

Citește mai mult

Măldărășanu, la Rapid?  Tehnicianul și-a dezvăluit intențiile + mesaj pentru suporterii   giuleșteni
Superliga

„De neînțeles!”  Reghecampf    încă nu-și poate explica  de ce a fost dat afară: „Mandatul meu a fost de succes!” » Noi dezvăluiri
Campionate

Blestemul promovării  O echipă avansează de fiecare dată când   moare un Papă . S-a întâmplat de șase ori până acum, inclusiv cu Francisc!
Campionate
23.04
Blestemul promovării O echipă avansează de fiecare dată când moare un Papă. S-a întâmplat de șase ori până acum, inclusiv cu Francisc!
Citește mai mult
Blestemul promovării O echipă avansează de fiecare dată când moare un Papă . S-a întâmplat de șase ori până acum, inclusiv cu Francisc!
Știri ultima oră
23:24
„Nu mai sunt antrenorul Rapidului!” Sumudică și-a anunțat demisiaîn fata fanilor: „O să vină alt antrenor să facă mai mult decat mine”
 „Nu mai sunt antrenorul Rapidului!”  Sumudică și-a anunțat demisia în fata fanilor: „O să vină alt antrenor să facă mai mult decat mine”
00:02
„E greu să joci pentru CFR, dar nu imposibil” Mihai Stoica l-a ironizat pe Marius Șumudică, după ce antrenorul și-a anunțat demisia în fața fanilor

23:19
Măldărășanu, la Rapid? Tehnicianul și-a dezvăluit intențiile + mesaj pentru suporterii giuleșteni
Măldărășanu, la Rapid? Tehnicianul și-a dezvăluit intențiile + mesaj pentru suporterii giuleșteni
00:11
„Victoriile cu Juventus mereu sunt plăcute” Cristi Chivu, după ce Parma a învins „Bătrana Doamnă”: „Băieții merită felicitați”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Top stiri din sport
„Nu merită ura pe care o primește”  Jack Draper sare în   apărarea lui Jannik Sinner:  „Lumea trebuie să știe că e un om bun”
Tenis
23.04
„Nu merită ura pe care o primește” Jack Draper sare în apărarea lui Jannik Sinner:„Lumea trebuie să știe că e un om bun”
Citește mai mult
„Nu merită ura pe care o primește” Jack Draper sare în apărarea lui Jannik Sinner: „Lumea trebuie să știe că e un om bun”
Lucescu rămâne sau pleacă?  Ce va face Răzvan la PAOK după ultimele trei meciuri ale sezonului »   Ce vrea patronul Savvidis
Campionate
23.04
Lucescu rămâne sau pleacă? Ce va face Răzvan la PAOK după ultimele trei meciuri ale sezonului » Ce vrea patronul Savvidis
Citește mai mult
Lucescu rămâne sau pleacă? Ce va face Răzvan la PAOK după ultimele trei meciuri ale sezonului » Ce vrea patronul Savvidis
„Este o onoare!”    Cosmin Olăroiu,  prima reacție după ce a devenit selecționer: „E o responsabilitate foarte mare. Nu va fi ușor”
Campionate
23.04
„Este o onoare!” Cosmin Olăroiu, prima reacție după ce a devenit selecționer: „E o responsabilitate foarte mare. Nu va fi ușor”
Citește mai mult
„Este o onoare!” Cosmin Olăroiu, prima reacție după ce a devenit selecționer: „E o responsabilitate foarte mare. Nu va fi ușor”
„Nimeni nu e de nevândut”  Andrei Nicolescu, dezvăluiri despre viitorul lui Dinamo:   „Am făcut deja un transfer”  » Ce se întâmplă cu Selmani și Sivis
Superliga
23.04
„Nimeni nu e de nevândut” Andrei Nicolescu, dezvăluiri despre viitorul lui Dinamo: „Am făcut deja un transfer”» Ce se întâmplă cu Selmani și Sivis
Citește mai mult
„Nimeni nu e de nevândut” Andrei Nicolescu, dezvăluiri despre viitorul lui Dinamo: „Am făcut deja un transfer” » Ce se întâmplă cu Selmani și Sivis
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
24.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %