Scandal cu galeria  Rednic a luat foc când a văzut  bannerul ultrașilor  și a trecut la jigniri
Mircea Rednic/Foto:sportpictures.eu

Scandal cu galeria Rednic a luat foc când a văzut bannerul ultrașilor și a trecut la jigniri

• UTA - Farul 1-1. Mircea Rednic (62 de ani), tehnicianul arădenilor, a răbufnit la finalul partidei în care echipa sa a fost egalată în prelungiri.
• „Puriul” a fost deranjat de atitudinea elevilor săi din finalul jocului și a luat foc în momentul în care a fost întrebat de un banner afișat de galerie.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Imediat după finalul partidei, tehnicianul arădenilor și-a criticat jucătorii și a transmis că aceștia ar fi trebuit să tragă de timp pentru a fi siguri de toate cele 3 puncte.

UTA - Farul. Mircea Rednic și-a criticat jucătorii

„E greu de digerat egalul. Noi aveam mingea la portar, trebuia să tragem de timp, să jucăm lateral, nu lumânare. Au fost greşeli în lanţ, un aut dat cu uşurinţă, şi au reuşit să egaleze. E normal să fie dureros, am pierdut două puncte aşa uşor. Nu aveai voie! Chichiţe de experienţă. Au fost greşeli în lanţ, ar fi trebuit să se concentreze.

Și Farul a avut câteva situaţii de a înscrie, dar e minutul 94, ai 1-0, trebuie să gestionezi altfel jocul. Tragi de timp, vine doctorul, ai cârcei… Trebuie să faci și d-astea. Nu dai o lumânare. Se vorbeşte de arbitraje, dar şutul lui Omondi în mână, cot clar la Nedelcu. Nici acolo nu s-a intervenit de la VAR”, a declarat Mircea Rednic la Digi Sport

Mircea Rednic, enervat de bannerul afișat de ultrași

În timpului meciului cu Farul, galeria celor de la UTA au afișat un banner care îl avea ca țintă pe Mircea Rednic: „Prin mingicari aduși pe comisioane, spiritul alb-roșu dispare”.

O aluzie la jucătorii străini transferați de Mircea Rednic și care nu au dat randamentul așteptat de suporteri.

Rednic s-a enervat și a trecut la jigniri când a fost întrebat de banner.

„N-am ce să comentez, sunt transferuri bune, zic eu. Voi știți că jucătorii români sunt foarte scumpi acum? E din cauza legilor care s-au dat, obligațiile de a avea nu știu câți jucători în lot, de asta multe echipe preferă să ia străini. Românii sunt foarte scumpi.

Și acum am avut 4 jucătoru U21 pe bancă, 2 în teren. Acum o etapă am avut 6, acum două am avut 7. Sunt obișnuit. Lasați-o cu comisioane, familia Rednic nu are nevoie de comisioane, trebuie să fii cretin, tâmpit, voi doar vorbiți. Vorbiți cu dovezi! Nu ce scrieți prin articole nesemnate. ANAF-ul a fost de două ori peste fiica mea și au felicitat-o. Aici sunt lucrurile clare”, a răbufnit Rednic

8 jucători străini
a adus Mircea Rednic în acest sezon la UTA: Van Durmen, Iliev, Poulolo, Tsouka, Ghezali, Mabea, Kadiri și Halaf

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11