Cristian Geambașu Lăsați-i în pace pe baschetbaliști!

• Și pe ceilalți sportivi. Păcătoasă ideea asta că fotbalul e mai cu moț. Și jignitoare.

De câte ori nu ați auzit spus pe un ton zeflemitor, vecin cu bătaia de joc, „hai, dom’le, că aici nu suntem la baschet! Suntem la fotbal!”. După caz, sportul luat ca etalon al slăbiciunii poate fi schimbat după gust. Baschetul cu voleiul, voleiul cu tenisul de masă. Apoi, se trece cu toți mușchii la șah.

Și, de câte ori trebuie să mai auzim „azi nu am demonstrat bărbăție, am jucat ca niște domnișoare!”? Ultimul, dar nu cel din urmă propagator al curentului filozofic „Cratița nu le-o ia nimeni!”, domnul antrenor Bogdan Andone.

Potrivit acestuia, fetele sunt etalonul slăbiciunii pentru oamenii din fotbal. Slabe fizic, sensibile emoțional, netalentate ce pretenții să ai de la ele?

Fotbalul molecular și fotbalul ca sport de contact

Fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu a interpretat corect fazele din care Rapid a reușit cele două goluri în fața FCSB-ului.

Așa este, Ngezana nu este faultat de Elvir Koljic, contactul dintre el și atacantul bosniac este la limita acceptabilă a regulamentului de fotbal. Pe care, când ne servește cauza, îl declarăm „sport de contact”. Când nu, când cineva dorește să justifice un penalty dictat la o pală de vânt între doi jucători, atunci se judecă la nivel molecular.

O moleculă a fundașului a interferat cu o moleculă a atacantului, împiedicându–l să continue acțiunea promițătoare. E plin fotbalul ăsta de promisiuni neonorate.

Îi vedeți aruncând la coș?

Laolaltă cu mulți alți lucrători în fotbal, după ce interpretează corect fazele golurilor rapidiste, Adrian Porumboiu îi jignește pe ceilalți sportivi. De data asta sunt la rând, baschetbaliștii, prezentați ca niște mimoze sensibile (scuze mimozelor!), care se ating doar ca să facă schimb de polen.

În focul așa-zisei demonstrații, nici nu mai contează că nu este adevărat. Ați văzut că și la baschet sunt faulturi dure, uneori mai dure decât la fotbal. Cu deosebirea că acolo nu prea se tăvălește nimeni. Apropo, nu ar fi distractiv să vedeți cum aruncă la coș o echipă de fotbaliști?

Porumboiu apelează la clasicul clișeu prin care fotbaliștii sunt considerați o specie superioară a regnului sportivilor. Vă sunt familiare miștourile cu „e sportiv (sau atlet, depinde de inspirația autorului), nu e fotbalist”, atunci când un jucător vădește calități fizice și carențe tehnice.

Din partea cealaltă, a sportivilor, pe care aproape fără excepție este o plăcere să îi asculți, nu am auzit fraze de genul „vorbește ca un fotbalist”. Sau „vorbește limba gimnastică”.

Probabil nu ar strica mai mult respect din partea instituției fotbaliștilor pentru oamenii care practică alte discipline. Mai puțină aroganță.

Poate că scrima cere calități pe care un fotbalist nu le poate avea niciodată. La fel tenisul, canotajul, înotul, handbalul, voleiul, gimnastica. Popicele, nu râdeți! Și invers, fotbalul dezvoltă abilități greu accesibile celorlalți.

„Sportivii” sunt și ei oameni cu idealuri, cu nevoi materiale, chiar dacă de regulă câștigă (mult) mai puțin decât fotbaliștii. Nu vă gândiți la David Popovici, el este excepția absolută.

Darwin și Luis

Poate că tocmai asta, orizontul larg deschis spre bănet al fotbaliștilor, îi face pe „sportivi” să aibă idealuri comune oamenilor obișnuiți.

Majoritatea fotbaliștilor au idei, nu idealuri. Idei de investiții, idei de cheltuit banii. Urmăriți dialogul dintre Darwin Nunez și Luis Diaz, foști ambii la Liverpool, și vă veți lămuri.

Nu sunt toți la fel, și ca să nu pară și acesta un clișeu din familia celui folosit de Adrian Porumboiu, vă sugerez să citiți despre cazul fostului jucător al lui Arsenal, spaniolul Hector Bellerin.

Dar și Hector

Pentru că este un caz. Într-un articol din The Guardian, acesta a declarat nici mai mult, nici mai puțin că „Literature has completely changed my life” (Literatura mi-a schimbat complet viața). În sprijinul afirmației, autorul materialului enumeră un lung șir de cărți și autori pe care îi frecventează fotbalistul și influența acestora în dezvoltarea lui Bellerin.

Sunt acolo, în articol, elemente care ne arată că Bellerin este în deplinătatea facultăților mintale, de aceea fiind și primit să participe alături de oameni de cultură la un cenaclu săptămânal pe teme de literatură în Sevilla, orașul unde joacă acum pentru Betis.

Nici nu vreau să știu ce ecou va avea această dezvăluire printre băieții noștri. Deși nu ar trebui să aibă niciunul, căci ei spun că nu citesc presa. Și îi cred pe cuvânt.