Motivul pentru care Darren Cahill a renunțat să o mai antreneze pe Amanda Anisimova

Darren Cahill a fost în centrul atenției la Indian Wells după ce a încetat să o mai antreneze pe Amanda Anisimova. Colaborarea dintre cei doi a durat doar câteva luni, iar australianul a făcut lumină printr-o postare pe contul personal de Instagram.

Darren CahillFoto: Gruppo Editoriale LiveMedia / Alamy / Alamy / Profimedia

Cahill i-a luat pe mulți prin surprindere la Indian Wells atunci când vestea că nu o va mai pregăti pe Anisimova a fost confirmată.

Epuizarea fizică și mentală a lui Darren Cahill

La câteva zile distanță, reputatul antrenor australian a explicat motivul care a stat în spatele acestei decizii.

Pe Instagram, Darren a precizat că a ajuns în SUA cu trei zile înainte de startul Indian Wells și că nu s-a simțit deloc bine.

După cea de-a doua zi de antrenamente cu Amanda și-a dat seama că lucrurile nu merg într-o direcție bună și că nu-i poate oferi sportivei toată atenția de care are nevoie. „Nu-mi puteam face meseria de antrenor așa cum trebuie”, a spus Darren.

Australianul a explicat cât de greu i-a fost de fiecare dată cu carantinarea atunci când a intrat și a ieșit din Australia.

Cahill se declară epuizat mental și fizic de evenimentele din ultima perioadă (a fost nevoit să stea luni întregi departe de Australia din cauza restricțiilor sanitare) și spune că cel mai probabil va reveni în lumea tenisului tocmai la Wimbledon, din postura de analist al celor de la ESPN.

„Sunt conștient de faptul că lupta mea (cu oboseala psihică și fizică) pălește în comparație cu suferința cauzată de Covid și acum de războiul din Ucraina. Gândurile mele continuă să fie alături de cei afectați”, a încheiat Darren Cahill postarea de pe Instagram.

Printre cei care i-au transmis mesaje de susținere s-a numărat și Simona Halep: „Ai grijă, D”, a fost postarea sportivei din România.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Programul U Craiova în Conference League   Unde și cu cine debutează campioana.  Când joacă cu Brighton
Conference League
29.08
Programul U Craiova în Conference League Unde și cu cine debutează campioana. Când joacă cu Brighton
Citește mai mult

Drăgușin, încă un meci de uitat   FOTO.    Ce erori mari  a comis cu Frosinone + Bîrligea, primele minute în Serie A
Stranieri

Pogacar, abandon! Luat cu salvarea   VIDEO+FOTO.  Plin de sânge după un  accident violent  în Turul Spaniei! Ce a provocat căzătura
Ciclism

GOLAZO  FOTO.  Mijlocașul  alungat de FCSB  a marcat un gol uluitor de la peste 30 de metri pentru CFR Cluj
Superliga

Știri ultima oră
00:29
Haos la Arad VIDEO. Dinamoviștii s-au bătut pe stadion după meci! Jandarmeria a intrat peste ei » De unde a plecat scandalul

23:40
Accidentat de covor! VIDEO+FOTO. Pariul lui Nuno Campos, scos din joc într-un mod incredibil! Înlocuit cu un debutant

00:30
„Asta am făcut la pauză” Cum a schimbat Nuno Campos fața meciului cu Corvinul + Ce au spus Karamoko și Opruț

00:08
Xenofobie la FC Argeș - Sepsi Arbitrul George Roman a ignorat scandările: „De ce n-a oprit meciul? Trebuie să fie penalizat”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo <span>-</span> U Cluj
Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: <span>Bu-tu-ta-u</span>
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Top stiri
Mircea Sandu, achitat în „dosarul Buftea”!   „Nașu'”, victorie în războiul cu Răzvan Burleanu.  De ce a fost acuzat fostul președinte al FRF
Diverse

Kovacs s-a sucit!   FOTO-VIDEO.  Românul a dat penalty ieri  într-o situație identică  cu cea în care a refuzat un 11 metri la Barcelona - Atletico
Campionate

Mitriță, killer în China!   FOTO.  Românul  a marcat trei goluri  și a oferit o pasă decisivă în 45 de minute

BREAKING | Incendiu la autobaza STB Ferentari, unde arde spălătoria de autobuze. Pompierii intervin cu 10 autospeciale
B365
28.08