Motivul pentru care recordurile din atletism nu ar trebui omologate, spune un fost participant la JO

Fostul participant la JO, Tim Hutchings, susține că Federația Internațională de Atletism ar trebui să introducă o nouă categorie de recorduri în ceea ce privește sportivii care folosesc adidași de ultimă tehnologie. Există o întreagă polemică cu privire la avantajul nedrept pe care îl au atleții care folosesc astfel de produse.

HotNews.roFoto: Hotnews

Maratonul terminat în sub două ore de Eliud Kipchoge la Viena și cursa record a lui Brigid Kosgei la maratonul de la Chicago, sunt doar două dintre cazurile din 2019 în care încălțările speciale realizate de Nike au avut un impact major asupra performanței sportivilor.

În timp ce Federația Internațională de Atletism a interzis pantofii sport Vaporfly ai celor de la Nike în competițiile organizate de aceștia, producătorul a lansat o nouă versiune a Alphafly, model care este aprobat de organul de conducere internațional.

„Oameni din mai multe părți îmi spun să nu-mi mai fac griji cu privire la acești adidași și să mă bucur de curse. Eu le răspund că m-am bucurat întotdeauna de curse și voi continua să fac asta (...) dar vreau să respect și vremurile care au trecut, nu doar să omit acest element. O resetare ar permite acest lucru. Pantofii sunt aici pentru a rămâne, din păcate, producerea lor deja s-a produs" a declarat Tims Hutchings, conform Reuters.

Atleta Ruth Chepngetich, originară din Kenya, a stabilit pe 4 aprilie un nou record mondial în proba de semimaraton de la Istanbul, îmbunătăţind cu 29 de secunde vechiul record.​ Totodată, triatleta britanică Beth Potter așteaptă ratificarea unui record mondial la o cursă de 5 km desfășurată cu o zi mai devreme.

Ambele performanțe au fost obținute cu pantofi sport de ultimă generație realizați de branduri diferite.

„Cu toții trebuie să respectăm recordurile încontextul potrivit în care au avut loc. Atleții merită asta”, a încheiat al patrulea clasat în proba de 5.000 de metri de la Olimpiada din 1984, desfășurată la Los Angeles.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”

22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție

23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365