Mourinho a semnat deja cu Manchester United si a discutat tintele pentru campania de transferuri

Jose Mourinho a semnat contractul pentru a deveni managerul echipei Manchester United, sefii clubului facand anuntul oficial vineri.

Jose Mourinho a semnat cu UnitedFoto: youtube.com

Portughezul si agentul sau, Jorge Mendes, au fost in negocieri toata saptamana cu Ed Woodward, vicepresedintele consiliului de administratie al clubului, iar managerul de 53 de ani si-a pus pana la urma semnatura pe contract joi, scrie The Guardian.

Se crede ca a semnat pentru trei ani, iar Mourinho a venit joi la Manchester pentru a face fotografiile oficiale pentru anuntul instalarii sale pe banca lui United.

Manchester l-a demis pe Louis van Gaal luni din cauza celor doi ani aproape fara realizari pe Old Trafford, dandu-i lui Mourinho sansa sa preia clubul ce era prima optiune a portughezului inca din decembrie.

Fostul antrenor de la Real Madrid a discutat cu sefii lui United despre tintele campaniei de transferuri, Andre Gomes, John Stones, Alvaro Morata si Mauro Icardi fiind printre primii pe lista celor doriti de portughez.

Mourinho va avea cel putin 150 mil. lire sterline (197 mil. euro) pentru transferuri, iar Zlatan Ibrahimovic este posibil sa semneze dupa ce atacantul a parasit PSG.

Suedezul a discutat cu United, dar ambele parti au spus ca mai este nevoie de ceva timp inainte de o decizie.

Jucatorul de 34 de ani a admis ca are oferte concrete din Anglia, adaugand ca a avut o “perioada fantastica” atunci cand a jucat sub comanda lui Mourinho la Internazionale in sezonul 2008-2009.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:54
Gest ciudat la Craiova Nsimba a plecat de pe bancă și s-a întors după un minut: „Și-a dat seama că îl penalizează. Problema nu poate fi decât contractuală”

23:21
Balonul de Aur 2026 LIVE » Kane, Yamal și Mbappe sunt marii favoriți! Gala se vede și la TV

23:18
Rapid ripostează Giuleștenii îi contrazic pe Becali și MM Stoica după scandările rasiste: „Nu putem pune semnul egal între cele două situații”

20:00
Cine a construit Generația de Aur Legendă și Adevăr, episodul 2: povestea anilor în care România era o forță mondială. Cât de influent era Hagi?

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
14:40

Citește mai mult

Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate
10:43

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”
Superliga
11:30

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10