Publicat:
04.01.2016, ora 11:09
Actualizat: 04.01.2016, ora 13:21
"Să nu ne facem iluzii, ca să nu avem deziluzii". Perla de înțelepciune a lui nea Imi Ienei, ultimul selecționer cu care am obținut o victorie la Campionatele Europene, s-a lipit pe destinul recent al echipei naționale de fotbal ca un blestemat de sticker cu cod de bare pe care n-ai nicio șansă să-l mai dai jos de pe un cadou drag.
Oricum, cei mai mulți dintre noi am încetat să ne mai facem iluzii după meciul contra Olandei de la EURO 2008, când “tricolorii” lui Victor Pițurcă, cu două egaluri scoase cu fundul în poartă, împotriva Franței și Italiei, nu au reușit să marcheze niciun gol celui mai permisiv adversar pe care l-am întâlnit vreodată la un turneu final.
Olanda era deja calificată, iar Marco van Basten trimisese în teren rezervele, alibi pentru o înfrângere care ar fi trimis acasă una dintre posibilele adversare grele din fazele superioare ale competiției. Nu am reușit să profităm de conjunctura favorabilă și, rușinați de rușinea noastră, batavii ne-au dat două goluri în ultima jumătate de oră. S-a rupt ceva atunci în relația dintre fani și națională.
La 8 ani de la derizoriul în care ne-a lăsat generația lui Lobonț, Chivu și Mutu, suntem din nou la un turneu final. O calificare obținută cu nejustificate emoții de final, într-o grupă mediocră, de către o generație din care, ca niciodată parcă, nu strălucește niciun jucător. Și totuși, amicalul cu Italia și energia stârnită de tragerea la sorți a grupelor EURO 2016 ne-au reamintit de minunatele emoții de odinioară. Mai avem, oare, undeva în adâncul inimii, o cutie de rezonanță pentru astfel de trăiri sau suntem susceptibili, precum invalizii, de senzații închipuite? E cazul să ne iluzionăm din nou în legătură cu Naționala de fotbal?
Cei de la “The Guardian” ne sfătuiesc să nu ne amăgim. Analistul lor, cunoscutul jurnalist și scriitor Jonathan Wilson, un tip care a semnat o carte despre istoria sistemelor de joc și care mai e și specializat în fotbal est-european, ne caracterizează drept “o echipă absolut banală, lipsită de fler”, a cărei prezență pe locul 7 a topului FIFA, la începutul acestui an, este, singură, o dovadă clară că acel ranking e o prostie fără margini.
Dincolo de malițiozitățile presei occidentale, care conturează impresia unei echipe plictisitoare și fără orizont, stă, implacabilă, statistica. Într-o grupă cu Irlanda de Nord, Grecia, Ungaria, Finlanda și Insulele Feroe, echipa antrenată de Victor Pițurcă și, ulterior, de Anghel Iordănescu, a reușit să “marcheze” două extreme: cele mai puține goluri încasate dintre echipele participante în preliminarii (doar două, în zece partide), dar și un record negativ all-time pentru “tricolori”, 429 de minute consecutive fără gol marcat!
Între aceste două borne, devenite de-acum stereotipii, am încercat să căutăm identitatea acestei echipe a României driblând, pe cât posibil, prejudecățile și jongând cu nuanțele, pentru a ajunge la întrebările esențiale. Ce jucăm, noi, de fapt? Știm ce anume jucăm? Am putea să jucăm altceva sau asta e tot ce putem? O necesară introspecție, atât pentru anturajul echipei naționale, cât și pentru noi, suporterii ei.
Citește analiza completă pe Lead.ro
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro
