​NBA: Un schimb impresionant și puțin așteptat redesenează tabloul favoriților

​NBA: Un schimb impresionant și puțin așteptat redesenează tabloul favoriților

​În cursul nopții de joi, Oklahoma City Thunder și Houston Rockets au ajuns la un acord pentru un trade care îl va trimite pe Russell Westbrook în Texas. În schimb, potrivit, espn.com, Chris Paul va ajunge în OKC, alături de trei viitoare opțiuni în Draft. În lumina acestor noi modificări, se redesenează tabloul favoriților din NBA.

NBA, logoFoto: nba.com

Nu trecuseră nici două săptămâni de la începutul oficial al verii de transferuri, iar peisajul favoriților din NBA se schimbase dramatic. Dar, după cum probabil le este cunoscut celor familiarizați, o mutare importantă (mai ales printr-un schimb) lasă loc pentru o alta. Acum, dominoul respectiv pune în lumina reflectoarelor o formație din Houston care vrea să ajungă la inele cu orice preț.

Acest transfer consființește reuniunea a doi oameni care, între timp, au obținut trofeul MVP în ani consecutivi. Westbrook a făcut-o în 2017, iar James Harden în 2018. Cei doi au fost colegi în Oklahoma City din 2009 până în 2012, fiind draftați în ligă tot în ani succesivi (2008 respectiv 2009). Alături de Kevin Durant, ambii au contribiuit indubitabil la accederea lui Thunder în finala NBA din 2012, pierdută împotriva lui Miami Heat. În vara ce a urmat, bărbosul a fost transferat în Houston pentru multiple motive. Dar cel mai important dintre ele a fost propria dezvoltare a rolului într-o echipă. În acele vremuri, Harden era folosit de pe bancă. La Rockets, lucrurile aveau să se schimbe radical.

Iată că, șapte ani mai târziu, destinul îi aduce (într-o măsură) din nou împreună pe Russell și James. De ce folosim termenul destin?

Transferul lui Paul George la Clippers a reprezentat o adevărată lovitură de teatru, pe care absolut nimeni nu o anticipase. Din acel moment, a devenit tot mai clar faptul că Oklahoma City avea opțiunea de a intra într-o reconstrucție completă, motiv pentru care erau șanse mari ca Westbrook să fie și el mutat. Tot ESPN a dezvăluit pe pagina oficială NBA de Twitter, că, după plecarea lui PG 13, Harden a discutat intens cu fostul său coechipier, o posibilă reunire în Houston. Ea a devenit realitate peste puțină vreme.

Așadar, rămâne o întrebare interesantă, dacă Chris Paul va fi păstrat sau nu în Oklahoma City pentru a dirija reconstrucția. Însă, cel mai mare punct de interes îl reprezintă impactul lui Russell Westbrook în Texas, alături de Harden.

Mulți cunoscători sunt de părere că stilurile de joc ale celor doi foști MVP sunt prea asemănătoare pentru a mulțumi pe toată lumea în teren. Teoretic, ambii vor avea nevoie de minge pentru a evolua la potențial maxim, însă trecutul a demonstrat că bărbosul și Russ pot coexista către succes. Vom vedea, totuși, ce ne va aduce viitorul.

Sezonul viitor din NBA promitea deja mult dramatism și spectacol, cu două superechipe formate în Los Angeles. Schimbul dintre Chris Paul și Russell Westbrook, în care nu au fost implicați alți jucători, întârește și poziția lui Rockets în lupta pentru titlul. În playofful precedent, Harden și CP3 nu au reușit să treacă de o formație Golden State, lipsită de contribuția lui Kevin Durant (atunci când scorul general era încă 2 – 2 în semifinalele Vestului).

Așadar, conducerea texană a profitat de oportunitatea ivită și a optat acum, pentru un tandem care, măcar pe hârtie, are chiar mai mult potențial. Timpul ne va oferi o imagine mai clară a succesului unei reununiuni puțin scontate, între James Harden și Russell Westbrook.

Surse: ESPN, contul oficial de Twitter al NBA.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:40
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele
23:35
Săgeți către Kopic Danny Armstrong îl laudă pe Campos: „Marea diferență” + ce l-a făcut să vrea să renunțe la fotbal
Săgeți către Kopic Danny Armstrong îl laudă pe Campos: „Marea diferență” + ce l-a făcut să vrea să renunțe la fotbal
22:43
Donnarumma, ce gafă! FOTO. Portarul Italiei s-a făcut de râs! Gol făcut cadou Franței
Donnarumma, ce gafă! FOTO. Portarul Italiei s-a făcut de râs! Gol făcut cadou Franței
22:56
Vlad Chiricheș a semnat Unde va antrena fostul căpitan de la FCSB
Vlad Chiricheș a semnat Unde va antrena fostul căpitan de la FCSB
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Planul primarului Ciprian Ciucu de a interzice mașinile foarte poluante din centrul Bucureștiului, acum în dezbatere publică. PMB anunță și alte proiecte în discuție
B365
12.11