Noul căpitan al Franței anunță obiectivul selecționatei lui Didier Deschamps

Devenit căpitan al Franței după ce Hugo Lloris și Raphael Varane s-au retras, Kylian Mbappe a anunțat care este noul obiectiv al „Cocoșului Galic”.

Kylian MbappeFoto: Colorsport / Shutterstock Editorial / Profimedia

Kylian Mbappe vrea să devină campion european cu Franța

Vedeta celor de la PSG a afirmat că Franța dorește să câștige Campionatul European din 2024.

„Până acum am fost răsfăţat în generaţii, am avut echipe bune. Când te uiţi pe hârtie, mă pun în locul oamenilor care sunt în faţa televizorului lor, ei îşi spun cum am putea să nu câştigăm.

Nu avem nicio problemă să spunem că jucăm la cele mai bune cluburi din lume, că avem jucători care sunt printre cei mai buni pe posturile lor.

Au plecat mulţi jucători, aşa că trebuie să ne reinventăm şi să mergem înainte pentru a câştiga titluri. Obiectivul este să ne calificăm la acest Euro şi apoi să-l câştigăm.

Scopul meu nu este să închid uşa altora. Eu sunt veriga dintre vechea şi noua generaţie. Va merge foarte bine” - Kylian Mbappe, într-un interviu pentru Telefoot, citat de News.ro.

În primul meci cu Mbappe căpitan, Franţa a învins categoric Ţările de Jos, scor 4-0.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Sally Wood Lamont, proces penal  Fosta președintă a Comitetului Național Paralimpic, acuzată pentru   premieri ilegale.  Procurorii i-au pus sechestru
Diverse
09:30

Citește mai mult

Lamine Yamal e cel mai expus    Afecțiunea care lovește fotbalul.  De ce apare, cine suferă cel mai mult, care e antidotul
Diverse
11:36

Donald Trump se revoltă!  Nemulțumirea   președintelui SUA : „Un dezastru pentru sport! O să pun guvernul să se ocupe”
Alte sporturi
12:45
Donald Trump se revoltă! Nemulțumirea președintelui SUA: „Un dezastru pentru sport! O să pun guvernul să se ocupe”
Citește mai mult
Donald Trump se revoltă! Nemulțumirea președintelui SUA : „Un dezastru pentru sport! O să pun guvernul să se ocupe”
„Nu mai plânge, tată!”    Drama răvășitoare a lui Cruyff.  După tată și bunic, fiica bolnavă de cancer: „Mi s-a schimbat viața”
Diverse
09:00

Știri ultima oră
17:06
„E o minune” Cine e jucătorul care l-a cucerit pe patronul FCSB: „Mingea vine la el parcă are magnet! Cum să nu-i prelungesc contractul?”

17:08
Înlocuitor pentru Olaru Campioana României ar fi ochit un jucător antrenat de Răzvan Lucescu

17:10
Pancu taie în carne vie Antrenorul anunță mai multe plecări de la CFR Cluj: „Nu sunt compatibili cu mine”

18:43
Dopajul, un pericol tot mai mare Fostul director al Agenției Mondiale Anti-doping trage un semnal de alarmă: „Sistemul a stagnat, trișorii scapă”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți
Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit
Fără  spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori
Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă
Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Cristian Geambașu: Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Statul lucrează doar atunci când are chef

Dan Udrea: Statul lucrează doar atunci când are chef

Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie
Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Dan Udrea: Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?
Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață
Despre o mistificare

Cristian Geambașu: Despre o mistificare

Cristian Geambașu: Despre o mistificare
De ce ne mirăm?!

Radu Naum: De ce ne mirăm?!

Radu Naum: De ce ne mirăm?!
Tăcerea campioanelor

Cristian Geambașu: Tăcerea campioanelor

Cristian Geambașu: Tăcerea campioanelor
De ce tace Nadia?

Dan Udrea: De ce tace Nadia?

Dan Udrea: De ce tace Nadia?
De ce a refuzat  David Popovici o invitație a președintelui Nicușor Dan

Cătălin Tolontan: De ce a refuzat David Popovici o invitație a președintelui Nicușor Dan

O zi din viața lui Stipe Perica

Cristian Geambașu: O zi din viața lui Stipe Perica

Corecți cu David, dar și cu adevărul

Dan Udrea: Corecți cu David, dar și cu adevărul

Vă place Eissat?

Cristian Geambașu: Vă place Eissat?

Cristian Geambașu: Vă place Eissat?
Fără „licențe” la microfoane!

Silviu Tudor Samuilă: Fără „licențe” la microfoane!

Top stiri din sport
Final incredibil în FCSB - FeyenoordTănase aduce victoria la ultima fază și campioana mai speră la primăvara europeană!
Campionate
12:09
Final incredibil în FCSB - Feyenoord Tănase aduce victoria la ultima fază și campioana mai speră la primăvara europeană!
Citește mai mult
Final incredibil în FCSB - FeyenoordTănase aduce victoria la ultima fază și campioana mai speră la primăvara europeană!
Ilyeș s-a săturat  Condiția impusă de antrenor pentru   a mai continua  la Csikszereda: „Dacă nu, acceptăm realitatea”
Superliga
10:03

Se schimbă sistemul în Liga 1?  Dezvăluiri din interiorul LPF, după   scandalul făcut de FCSB:  „Nu e normal așa ceva!”
Superliga
12.12

FCSB - Feyenoord, peste „Justiție capturată” de la TVR!   Audiența meciului thriller de pe Arenă,   de peste două ori mai mare  decât a documentarului Recorder de la postul public
Europa League

FCSB și Craiova, în EuropaCine trece de faza principală?
Sondaj
13.12

FCSB și Craiova, în Europa Cine trece de faza principală?

Ajunge o echipă românească în primăvara europeană?

Doar FCSB %
Doar U Craiova %
Ambele %
Niciuna %