Novak Djokovic și jucătorul legendar cu care îl compară pe Carlos Alcaraz

Novak Djokovic și jucătorul legendar cu care îl compară pe Carlos Alcaraz

Novak Djokovic vrea să-l depășească pe rivalul Rafael Nadal la numărul de Grand Slamuri câștigate (au ambii câte 22), dar sârbul va avea parte de o misiune foarte dificilă în semifinale la Roland Garros: îl va întâlni pe Carlos Alcaraz (principalul favorit).

Novak DjokovicFoto: Emmanuel DUNAND / AFP / Profimedia

*Meciul dintre Djokovic și Alcaraz va avea loc vineri, ora urmând a fi stabilită de organizatorii francezi.

>> Carlos Alcaraz sau Novak Djokovic? Ibericul spune cine este favorit în semifinala de la Roland Garros

Carlos Alcaraz îi amintește lui Novak Djokovic de Rafael Nadal

Aflat la a 45-a semifinală de Grand Slam din carieră, Nole spune că Alcaraz îi amintește de Nadal, care s-a impus de 14 ori pe zgura de la Paris (dar este accidentat și nu a putut participa la ediția din acest an).

„​Alcaraz performează foarte bine, fără îndoială, este un tip grozav, atât pe teren, cât și în afara acestuia. El aduce multă intensitate, îmi amintește de cineva stângaci din țara lui (n.r. Rafael Nadal).

Își merită succesele. Muncește din greu și este un jucător complet la doar 20 de ani. Am jucat o singură dată cu el, la Madrid. Va fi un joc pe care mulți oameni vor să-l vadă.

Va fi cea mai mare provocare pentru mine de până acum în acest turneu. Dacă vrei să fii cel mai bun, trebuie să-l învingi pe cel mai bun, iar el este jucătorul de învins aici” - Novak Djokovic, citat de PuntoDeBreak.

  • Carlos Alcaraz și Novak Djokovic s-au mai întâlnit o singură dată, iar spaniolul s-a impus cu (5)6-7, 7-5, 7-6(5) în semifinalele Mastersului de la Madrid (2022).
  • Carlos Alcaraz a câștigat 7 dintre ultimele 8 meciuri disputate împotriva jucătorilor din Top 5 ATP. De asemenea, spaniolul a înregistrat 25 de victorii în ultimele 27 de partide jucate pe zgură.

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 28 mai - 11 iunie, are premii totale în valoare de 49.6 milioane de euro, iar aceasta este ediția cu numărul 127. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 14 ori câștigător la Paris).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:17
Au votat să joace cu Israel! Momente incredibile la naționala Irlandei. Portarul a refuzat acest meci, dar majoritatea jucătorilor l-a vrut!
Au votat să joace cu Israel! Momente incredibile la naționala Irlandei. Portarul a refuzat acest meci, dar majoritatea jucătorilor l-a vrut!
16:14
„Nu poate minți” Lewandowski, atacat de selecționer și de presă după Polonia - Bosnia 0-0. Se cere înlăturarea lui cu România
„Nu poate minți” Lewandowski, atacat de selecționer și de presă după Polonia - Bosnia 0-0. Se cere înlăturarea lui cu România
15:27
Rațiu i-a îndeplinit visul! VIDEO. Fundașul României, gest superb pentru un puști prezent la meciul cu Suedia: „Are și masca cu Sonic”
Rațiu i-a îndeplinit visul! VIDEO. Fundașul României, gest superb pentru un puști prezent la meciul cu Suedia: „Are și masca cu Sonic”
16:11
Scandalul din Elveția ia amploare! După Xhaka, încă un jucător al naționalei are probleme din cauza unui certificat fals de vaccinare COVID-19
Scandalul din Elveția ia amploare! După Xhaka,  încă un jucător al naționalei are probleme din cauza unui certificat fals de vaccinare COVID-19
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Top stiri
Ce ar trebui să facă Hagi   Ionuț Lupescu, sfat pentru selecționerul României »  Trage un semnal de alarmă:  „E o problemă cu educația antrenorilor”
Nationala
14:33
Ce ar trebui să facă Hagi Ionuț Lupescu, sfat pentru selecționerul României » Trage un semnal de alarmă: „E o problemă cu educația antrenorilor”
Citește mai mult
Ce ar trebui să facă Hagi  Ionuț Lupescu, sfat pentru selecționerul României » Trage un semnal de alarmă: „E o problemă cu educația antrenorilor”
De ce nu cântă Coubiș imnul României   Povestea fundașului care a ales Italia,  apoi s-a întors la „tricolori”
Nationala
14:10
De ce nu cântă Coubiș imnul României Povestea fundașului care a ales Italia, apoi s-a întors la „tricolori”
Citește mai mult
De ce nu cântă Coubiș imnul României Povestea fundașului care a ales Italia, apoi s-a întors la „tricolori”
„Nu poate minți”   Lewandowski, atacat de selecționer și de presă  după Polonia - Bosnia 0-0. Se cere înlăturarea lui cu România
Liga Națiunilor

Se scumpește sau nu călătoria cu metroul? Ce spune Metrorex acum, la câteva luni după ce creșterea prețului de la 5i la 7 lei a fost anulată
B365
25.09