Nume celebru pe banca adversarei celor de la CFR Cluj, în preliminariile Conference League

CFR Cluj va debuta în noul sezon al cupelor europene împotriva turcilor de la Adana Demirspor, pe 27 iulie în Gruia. Viitoarea adversară a ardelenilor tocmai a numit un antrenor celebru.

UEFA Conference LeagueFoto: Ozan KOSE / AFP / Profimedia

Patrick Kluivert, noul antrenor al turcilor de la Adana Demirspor

Adana Demirspor a terminat sezonul trecut pe locul al patrulea în SuperLiga Turciei, dar ambițiile pentru noul an sunt mult mai mari.

Conducătorii echipei l-au numit sâmbătă pe legendarul Patrick Kluivert în funcția de antrenor principal, chiar de ziua sa de naștere, în locul italianului Vincenzo Montella.

În vârstă de 47 de ani, fostul atacant al naționalei Olandei a semnat un contract valabil pentru două sezoane.

Mutările turcilor nu se opresc însă aici, iar principala țintă a perioadei de mercato este atacantul uruguayan Edinson Cavani de la Valencia.

CFR Cluj și Adana Demirspor se or întâlni pe 27 iulie și 3 august, în turul al doilea preliminar al Conference League.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Nemaivăzut în fotbal!    VIDEO + FOTO.  Ratare monumentală în meciul Chindia - Farul.   Un minut mai târziu, stadionul a „explodat”
Superliga
23.05

Citește mai mult

Chivu, evaluat de italieni    Nota primită de român,  după ce Inter a revenit de la 1-3 în meciul cu Bologna: „S-a bucurat și el de meci”
Campionate

Refuză să revină la FCSB!  Jucătorul dorit intens de Becali   nu ar intenționa  să mai evolueze la echipă în sezonul viitor » Ce planuri are

Două miliarde de euro!  Patronul lui Napoli a primit   o ofertă de nerefuzat.  Răspunsul ferm al lui Aurelio De Laurentiis

Știri ultima oră
00:05
U Cluj și-a aflat toți adversarii Cu cine ar putea juca echipa lui Bergodi în primul tur din Europa League » Posibilă „dublă” de coșmar

23:40
De ce are nevoie Dinamo Andrei Nicolescu a analizat sezonul „câinilor”: „Trebuie să facem asta” » Ce l-a impresionat la meciul cu U Cluj

23:11
Chivu, răspunsul zilei Românul a fost întrebat de ce are nevoie din partea lui Inter în această vară. Reacția lui a fost neprețuită

23:04
Alibec, derapaj șocant Atacantul Farului i-ar fi înjurat pe copiii care au venit să-i ceară autograf: „Duceți-vă în ... mea!” » Explicația jucătorului

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine a sunat pentru Moruțan?

Dan Udrea: Cine a sunat pentru Moruțan?

Dan Udrea: Cine a sunat pentru Moruțan?
Au creat Europa League pentru EL: Unai Emery

Theodor Jumătate: Au creat Europa League pentru EL: Unai Emery

Obraznicii

Cristian Geambașu: Obraznicii

Cristian Geambașu: Obraznicii
Formula fericirii

Radu Naum: Formula fericirii

Radu Naum: Formula fericirii
O scenă sfidătoare într-o seară memorabilă

Dan Udrea: O scenă sfidătoare într-o seară memorabilă

Dan Udrea: O scenă sfidătoare <span>într-o</span> seară memorabilă
Arsenal e campioana Angliei. Nu a fotbalului

Theodor Jumătate: Arsenal e campioana Angliei. Nu a fotbalului

Ucrainean. Palestinian.  Fericire în vreme de război

Theodor Jumătate: Ucrainean. Palestinian. Fericire în vreme de război

Casca

Cristian Geambașu: Casca

Cristian Geambașu: Casca
Craiova  aproape Maxima

Cristian Geambașu: Craiova aproape Maxima

Emoție și comoție

Radu Naum: Emoție și comoție

Radu Naum: Emoție și comoție
Momentul de la târgul de armament cu Nicușor Dan și băiatul său de 4 ani

Cătălin Tolontan: Momentul de la târgul de armament cu Nicușor Dan și băiatul său de 4 ani

Legea 18 și veselia

Cristian Geambașu: Legea 18 și veselia

Cristian Geambașu: Legea 18 și veselia
Chivu: ce n-a mai văzut Italia!

Theodor Jumătate: Chivu: ce n-a mai văzut Italia!

Theodor Jumătate: Chivu: ce <span>n-a</span> mai văzut Italia!
V-a plăcut finala Cupei?

Cristian Geambașu: V-a plăcut finala Cupei?

Cristian Geambașu: <span>V-a</span> plăcut finala Cupei?
Boom eee, Rapid ce mai e: non combat sau non valoare?

Dan Udrea: Boom eee, Rapid ce mai e: non combat sau non valoare?

7 mai 1986 - Hai, Steaua!

Cătălin Tolontan: 7 mai 1986 - Hai, Steaua!

Cătălin Tolontan: 7 mai 1986 <span>-</span> Hai, Steaua!
Sus pe masă,  fără bani

Cristian Geambașu: Sus pe masă, fără bani

Arbitrajul e noul scop al fotbalului

Radu Naum: Arbitrajul e noul scop al fotbalului

Sigla

Cristian Geambașu: Sigla

Cristian Geambașu: Sigla
Exercițiu de ipocrizie

Cristian Geambașu: Exercițiu de ipocrizie

Top stiri
Accident grav într-o cursă caritabilă  Ultramaratonistul   Adrian Șovea  a fost lovit de o mașină și aruncat într-un șanț! În ce stare se află
Alte sporturi

Explicația expertului  Marius Avram a analizat   faza controversată  din Chindia - Farul. De ce a fost dezbătută 7 minute în camera VAR: „E clar”

Ngezana rupe tăcerea   De ce   a refuzat vehement  să se opereze: „Asta le-am spus celor din club” 

Legende din sport și muzică merg la Artmark în Noaptea Muzeelor. Va fi licitația caritabilă „All Stars Game", iar Leonard Doroftei își donează un celebru echipament
B365
21.05