O membră a familiei regale qatariene va încerca să urce pe Everest: "Sper că le voi da curaj femeilor din ţara mea"

​Asma Al-Thani, o membră a familiei regale qatariene, a ajuns joi în Nepal pentru a încerca o ascensiune pe Everest şi pentru a deveni prima femeie din ţara sa care urcă pe "Acoperişul Lumii" (8.848 m), o ambiţie născută din dorinţa de a elimina stereotipurile, informează agenţia EFE.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Urc munţi pentru a-mi depăşi limitele şi sper că, atingând cele mai mari piscuri din lume, voi putea crea acea imagine tipică a exploratorului şi le voi da curaj femeilor din ţara mea să-şi depăşească limitele şi să dea curs provocărilor", a explicat Al-Thani de la Kathmandu.

Alpinista qatariană va petrece 45 de zile în Nepal şi va ajunge în ţara masivului Himalaya după o expediţie la Polul Nord şi o ascensiune pe Aconcagua (6.960 m), cel mai înalt munte din America de Sud, potrivit Agerpres.

Potrivit Departamentului de Turism din Nepal, 471 de femei au ajuns pe Everest de pe partea nepaleză de la prima ascensiune a japonezei Junko Tabei, în 1975.

În această primăvară, cu ocazia deschiderii sezonului de căţărare, Nepal a emis 72 de permise de escaladare a Everestului, un număr mult inferior faţă de cele 381 de persoane care obţinuseră preţiosul permis înainte de pandemia de coronavirus.

Străinii plătesc 11.000 de dolari pentru permisul de a urca pe cel mai înalt munte din lume, în timp ce expediţia în sine poate costa între 40.000 şi 90.000 de dolari, notează EFE.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:44
„Cireșarii”, baza uitată de statul român! FOTO+VIDEO. Terenuri distruse, tribune în paragină și o investiție de milioane rămasă doar pe hârtie

20:14
FCSB poate pierde o sumă uriașă Becali a făcut în direct toate calculele: „Nu e de mine și cu asta basta”

19:14
Stanciu, replică pentru Hagi FOTO. Ce a postat căpitanul naționalei după „săgețile” lansate de selecționer

18:18
Cristian Geambașu Naționala care îi cam încurcă

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
11:36

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate
13:59

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi
09:50

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365
04:00