Olympusul, frigul si moldovenii!

De un an astept Olympus Marathon. Ma rog, de un an fara doua saptamani, ca vreo doua saptamani au fost necesare pentru cicatrizarea ranilor psihice dupa editia de anul trecut, scrie Adrian Mila, pe blogul Alerg, deci exist.

Vineri am plecat spre Paralia Katerini. Am facut rezervarea din ianuarie, de cand facusem si inscrierea la concurs, pret mic, conditii decente. Asa parea.

Eu cand plec la drum, plec de dimineata, domnule. De ce imi stric somnul trezindu-ma la ora 3.30 nu stiu, dar probabil pot sa dezvolt o justificare usurica.

Am ajuns fara probleme in vreo 9 ore si jumatate de la pornire, ne cazam si mergem repede la plaja. Hotelul este relativ izolat, la marginea de nord a statiunii, ceea ce inseamna ca am o plaja cu nisip fin si care nu este aglomerata. Evident ca dupa trezirea matinala adorm pe plaja, dar scap fara arsuri si cu o baie in marea calda. Probabil ca in continuare ar fi mai util si mai intelept sa mai dorm cateva zile pe plaja. Pentru ca este singurul loc in care se poate dormi.

In hotel ne bucuram de prezenta unor scoli de copii din Republica Moldova. Cred ca a trecut prea mult timp de cand aveam copil scolar, sau am un copil foarte cuminte. Pentru ca juniorii astia sunt pedeapsa lui￢.. nu stiu cui trimisa la noi in hotel, sunt biciul lui Dumnezeu multiplicat de vreo 60-70-80 de ori (sunt doua autocare). Nu pot sa discute pe un ton normal. Nu pot. Urla, se zbat, chiuie, urla, striga, urla iar. Trantesc usile, tropaie cu papuci, probabil din lemn dupa cum suna pe gresie, bat la usa ca niste trupe speciale (si tot ca trupele speciale uneori gresesc usa). Toate astea se intampla pe hol sau in spatiile comune sau in fata usii sau ferestrei noastre. Nu stiu cu ce se ocupa parintii lor, dar le banuiesc kinderilor un viitor interesant, nu insist pe subiect ca dau in alte-alea.

Fata de la receptie a incercat sa obtina un program de odihna pentru minoritatea platitoare de servicii hoteliere, dar copchiii astia NU DORM. Sau dorm prin rotatie. Si cand unii dorm, ailalti vin la usa si bat cu pumnii si picioarele si striga: 'Bai Iuraaaaaaa, dormiiiiiiii????'. Iura de obicei doarme, ca lucreaza la hotel in schimbul de noapte probabil, ocupandu-se cu trezirea colegilor si alte glume de tabara, si trebuie sa se bata muuuult in usa ca sa il trezeasca. Constat ca devin un mare admirator al mijloacelor contraceptive - daca parintii lor le foloseau puteam sa dorm si eu linistit.

Sambata seara ma gandeam daca se pot cumpara in Paralia ceva mitraliere serioase. Sambata seara trebuia sarbatorita special, ce naiba, ca nu am venit la mare sa dormim, gandesc la unison profesorii si elevii. Ma, eu trebuie sa ma scol la ora 3 ca sa plec la ora 4 in Litochoro si sa iau autocarul de transfer de 4.30. Anul trecut am tras de timp si credeam ca ramanem pe jos, ca nu mai incapeam in nici un microbuz. Reusesc sa fac ochisori, niste ochi umflati dupa mai putin de patru ore de somn in care am mai sarit de doua ori din pat si ma gandesc daca este cazul sa caut un buton de incendiu prin hotel, ca parca se plictiseau kinderii si oricum dormisera destul.

Pana la urma plec spre Litochoro fara sa trec la represalii, ceea ce acum regret. E ceva rar sa auzi un pusti urland de afara cu dulce grai 'Otiliiiiiiiaaaaaa'. Otilia e surda sau nu vrea sa vorbeasca cu el, asa ca pustiul continua. Dupa trei minute este un cor de cinci motanei care urla pe trei voci: 'Otiliiiiiiiaaaaaaaaa'. Si Otilia e surda in continuare.

Imi fac cu greu race-pack-ul meu caracteristic, in care includ dublul lucrurilor necesare si incerc sa trantesc toate usile din cale pana la masina. Constat ca mi-am uitat acasa si ceva lucruri utile, cum ar fi genunchiera si jambierele de compresie.

In Litochoro ma misc rapid, luam autobuzul si ajungem in Dion. Seara fusese un pic de furtuna, acum sunt doar vreo 17 grade, fata de 25-26 in urma cu un an. Ne cam zgribulim, conversam, ne imbarbatam, spre ora 6 incepem sa ne intrebam cand incepe povestea. Ca nu se vedea nici un semn. Pai startul mai intarzie vreo 30 de minute, ca sunt probleme la transferul alergatorilor in zona de start.

Parcul arheologic din care se da startul mai suporta un asediu de alergatori prea hidratati care marcheaza teritoriul, cei mai simandicosi simuleaza o incalzire spre colturile mai izolate, unde dispar prin boscheti, ceilalti nu se formalizeaza. La 6.25 se da startul.

olympusPrima parte a cursei merge rezonabil. Primii 10 km ii fac un pic mai repede decat in urma cu un an, doar dupa 10 km dau drumul la Garmin, ca il tine mai putin bateria si ma gandesc sa prind si nenorocirea de final a cursei pe el. Nu fortez, ma chinui un pic cu caratul betelor dintr-o bucata, a caror utilizare este interzisa pana aici.

Car dupa mine 1,5 litri de apa in rucsac, mai iau si niste izotonic in bobalca de 0,75, sa fie. Rad si un gel, ca de aici incepe beleaua, pe urmatorii 11 km urcam pana pe la 2600 m. De la km 15, primul punct cu bariera de timp, unde ajung in timpul prognozat, incep problemele. Iesim in golul alpin si incepem sa intram in ceata si bate un vant criminal. Bag un buff si o scurta impermeabila si incerc sa dau bataie. 'Si batai', bre? Imi curge nasul ca un robinet, cand ma loveste cate o rafala de vant peste ochisori tasnesc lacrimile. In curand lacrimile tasnesc si ingheata.E un frig care ma cam seaca la sufletel si la sinusuri si este prima data cand ma bucur ca am luat rucsacul, ca parca tine de cald.

Cand ajungem mai sus incep sa am mici probleme, nici de alergare pe curba de nivel la 2700 m nu mai imi arde, ma dor tamplele si nu am aer. Rafalele de vant parca ard, trecem peste cateva zone cu zapada si pe urma incepe coborarea. Alta viata, soare si in vale nu mai bate vantul.

Ca si in urma cu un an, pana pe la km 31 merge rezonabil, nu este mare suspin si nici intristare, reusind sa nu iau nici o tranta prin pietrele omniprezente pe poteca.

Mare obiectiv nu aveam, si deja ma lamurisem ca am in fata mai multi alergatori decat in urma cu un an, desi aveam un timp intermediar mai bun.

Pe la km 37 incep sa pierd din entuziasm, deja vazusem doua trante mai hotarate si nu vroiam sa cad. Ma rog, nimeni nu vrea, dar shit happens. Incerc sa alerg precaut, ma dor genunchii si talpile, ma cam omorasera pietrele de pe carare. Nu stiu de unde tot apar alergatori hotarati si energici, ceea ce mi se pare imoral. Sa stea la locul lor, ce i-a apucat depasirea, unde au fost pana acum?

Ma blochez intr-un grup in care aratam ca ceata lui Pitigoi. Cam toti avem cate o problema, unul merge ca Pinocchio, altul pare ca sufera de heromoizi, unul parca este impuscat in aripa stanga, in fata am un grec care se misca precum un paianjen, se sprijina in bete si incearca sa ocupe toata cararea, este evident ca nu ii place sa fie depasit. Nu stiu cum, dar tot apar grupuri grabite de alergatori care au resurse si vor sa treaca in goana. Ii mai tine din viteza nea cu betele, dar cred ca suntem depasiti de cel putin 20 de alergatori. Si alergatoare.

Io nu mai am benzina, deja il depasisem pe omul paianjen de doua ori pe coborare si el revenea gafaind pe urcarile alea perverse de final de cursa, asa ca ma tin de el, suntem tusea si cu junghiul. As putea sa il depasesc usor pe ultima coborare, dar nu mi se pare mare victorie, alergam impreuna si termin odata cu el in 8h57min. Parca, undeva sub locul 400 (anul trecut am alergat in vreo 9h33min si am avut locul 331). Evident ca nu am oprit ceasul care arata in final un timp haotic, inceput la km 10 si oprit la jumatate de ora dupa finish, dar nu mai avea nici o importanta.

Marele avantaj al cursei din acest an a fost ca a lipsit caldura ucigatoare din 2012 si ultima parte a cursei a fost facuta sub un cer innorat si la o temperatura de vreo 22 grade.

Macar acum m-am linistit cu Olympus. Nu prea este de nasul meu. Conditiile de alergare au fost foarte bune, daca fac abstractie de vantul rece, probabil este un pic cam lung si un pic prea sus pentru posibilitatile mele, cei 2700 m sunt mai frumosi ca idee si ideal decat ca urcare propriu-zisa. Pana la urma, Olympus nu este un mare Parcul Tineretului si nici parcul meu nu este chiar un mic Olympus, probabil trebuie un pic mai mult antrenament montan. Antrenament montan pe munte, ca sa zic asa.

Ma cam uitam cu pofta la Elbrus Marathon, dar nu cred ca ma reprezinta, ca sa zic asa. Mi se parea o idee excelenta, intai alergi la Sarmisegetuza, apoi la Olympus, pe urma in muntii unde a fost legat Prometeu. Ar fi o treaba, nu-i asa?

Cand am ajuns la hotel am incercat sa dorm un pic. Poate niste OB-uri udate cu apa si bagate in urechi ar putea da rezultate, ramane sa verific, inainte sa dau foc la hotel si sa ma uit cum arde.

Comenteaza pe blogul Alerg, deci exist.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro