Publicat:
05.10.2026, ora 17:42
Actualizat: 05.10.2026, ora 17:42
- Navigăm într-o magmă de optimism și de toleranță care ne rup de realitate. După 3 eșecuri răsunătoare, urmează meciul cu Suedia. Indiferent de rezultat, avem o națională slabă, alcătuită din fotbaliști mediocri și plini de ifose.
Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi este dor de fluierăturile de altădată. Nu înțelegeți greșit, nu de golăneală și smardoială (vorba lui Cristi „Săpun” Săpunaru) duc dorul, ci de o brumă de spirit critic al publicului. Am nostalgia reflexului acela sănătos de a aplauda cu foc reușitele și de fluiera sau a huidui nereușitele.
E valabil și pentru fotbal și pentru teatru, că tot se face comparația - la fotbal nu e ca la teatru. Ba e fix la fel. Oricât de prost ar fi regizat spectacolul și oricâtă fușereală ar fi în jocul actorilor, lumea aplaudă cu foc. Rar se mai întâmplă să plece cineva din sală înaintea căderii cortinei.
Nu aplauzi, nu ești patriot
Oamenii rămân până la final și bat din palme, crezând că dacă ar proceda altfel ar fi suspectați că, inculți fiind, nu au înțeles mesajul. Că nu au degustat subtilitatea interpretării, originalitatea punerii în scenă.
Identic se întâmplă și la fotbal. Mai nou. Nu aplauzi, nu ești patriot. Nu susții minciuna și impostura, ești habarnist și negru în cerul gurii.
E parte a noii viziuni despre educație. Cu cât copilul are rezultate mai proaste la școală, cu atât este mai încurajat să își dezvolte personalitatea. Capătă cadouri, este încurajat să lenevească.
Fortăreața optimismului
Așa și la națională. Joci bine, te califici la Euro, ești aplaudat. Nu joci bine, te faci de râs de 3 ori la rând, iei 6 de la Polonia (și ce, mă, Croația care-i Croația, nu a luat 7 de la englezi?) ești de asemenea încurajat.
Pe cei mai mulți dintre noi nu îi mai afectează emoțional când încasăm 12 goluri în 3 meciuri. Ne afectează că vedem o pisică în vârful unui copac, care nu se mai poate da jos decât cu pompierii, dar suntem bine cu dezastrul naționalei. Ce-i asta?
„Zidul galben”, reduta cu zeci de mii de capete și inimi, este o fortăreață din care țâșnesc săgeți de optimism și valuri de iubire. Cu cât fotbaliștii care teoretic ne reprezintă se dovedesc mai nevolnici, cu atât sentimentul de comuniune crește.
Invers proporțional cu meritele, dragostea se revarsă asupra băieților. Ei simt efluviile sentimentale și, purtați pe val, joacă din ce în ce mai rău. Conduși de un selecționer încăpățânat și fanatizat de fotbal, mai nou victimă a unor fantezii reprimate peste 20 de ani.
Atât a trecut de la prima experiență a lui Hagi ca selecționer. Atunci avea o echipă de primă mână și a transformat-o într-una de mâna a doua. Acum are una de mâna a doua și a făcut-o de 3-a.
Sentimentul de culpă colectivă
Faptul că aproape 50.000 de români au cumpărat bilete la meciul cu Suedia este dovada că lucrurile stau exact așa cum am încercat să le descriu mai înainte. E posibil ca ei, cei care aleg susținerea necondiționată, să aibă dreptate. Sau poate că destui vin la stadion să-și verse focul, mai știi. Ne vom lămuri în câteva ore.
În schimb, cu oamenii din și de fotbal nu e nici o îndoială. După ceva critici, și acelea cu surdină și mai ales destinate unor jucători, nu adresate lui Hagi, acum a început procesul de cosmetizare a eșecului.
Predomină inducerea sentimentului de culpă colectivă, de parcă noi împreună cu Gică am fi făcut tactica și primul „11”.
Dragostea de fotbal a selecționerului este considerată o calitate care îi dă dreptul la imunitate și impunitate. Torje îl contrează pe Naum cerând blândețe din partea ziariștilor. E un dialog care face toți banii și rezumă tot ce m-am căznit eu să scriu până acum.
Ne reîntâlnim peste câteva ore. Să dea Zeul Fotbal ca ai noștri să arate mai bine, chit că totul în jurul naționalei nu este altceva decât o mare minciună.
