Dan Udrea  De ce tace și se ascunde  Burleanu?

Dan Udrea De ce tace și se ascunde Burleanu?

  • O imagine care arată lașitatea principalului responsabil de dezastru: șeful FRF s-a strecurat și a fugit de ziariști după eșecul cu Bosnia.
  • La succese e bine să privești pe geam, la mulțime! La insuccese trebuie să te uiți în oglindă. Burleanu refuză oglinda, tace și fuge cu liftul la subsol. E nedemn ce face, dar de ce face ce face?
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Hagi e vinovat de umilința cu Bosnia, de eșecul cu Suedia și de experimentele pe care le-a încercat.

Omul și-a asumat deschis totul. A venit în fața presei, a acceptat întrebările și a spus: puteți să mă faceți în orice fel, merit, eu am greșit!

Sportivii mari își asumă eșecurile

Hagi a fost un imens fotbalist, iar sportivii care ajung în vârf, mai devreme sau mai târziu, realizează că eșecul, când se va produce, trebuie asumat în fața tuturor. Fiindcă e primul pas corect pe care îl faci pentru a îndrepta lucrurile, dar și pentru a le arăta oamenilor că ești onest. Și cu tine, dar și cu ei.

Acest text însă nu este despre Hagi, ci despre cel responsabil de dezastrul echipei naționale. Nu doar cel de acum, ci de ani și ani de zile.

Calificările noastre sunt excepțiile de la o regulă care spune că Mondialul ne-a exclus, iar o echipă precum Bosnia ne bate de 3 ori într-un an și jumătate.

Președinții noștri de Federație nu-și asumă nimic

Numele responsabilului: Răzvan Burleanu! E președintele unei Federații, al cărui principal scop e echipa națională. Nu dezvoltarea fotbalului de masă, așa cum tot încearcă să ne convingă.

Nu, acest rol e al statului. Tu, ca Federație, trebuie să construiești o echipă națională, cu care să rezoneze o țară întreagă și care să fie locomotiva a tot ce înseamnă fotbal românesc.

Dan Udrea  De ce tace și se ascunde  Burleanu? Dan Udrea  De ce tace și se ascunde  Burleanu?

Până la urmă, nu neapărat eșecul de luni e cel care ne revoltă cel mai tare, ci faptul că președintele FRF fuge de răspundere. După meciul cu Bosnia a coborât la vestiare, după care, exact ca un personaj care vrea să ascundă ceva sau care se ferește să dea ochii cu cineva, s-a strecurat rapid prin spatele ziariștilor de la zona mixtă, după care a urcat în lift și a plecat.

Întrebarea e de ce și de cine fuge Burleanu? Un președinte, că e de țară, de companie, de bancă, de asociație sau de federație, e primul vinovat de eșec. Nu poți să vii, de 12 ani, să ne explici că ai făcut totul bine, că selecționerii sunt vinovați, că n-avem jucători de valoare, că publicul creează probleme, că la cluburi nu e managementul care trebuie. Și că tu, ca șef, n-ai nicio vină, nici o responsabilitate.

Nu bunăstarea financiară a FRF e scopul final, ci progresul echipei naționale

Burleanu repetă la toate conferințele de presă că a mărit bugetul FRF de 3 ori față de cum îl lăsase Mircea Sandu. Și? Bunăstarea FRF și a salariaților de la Casa Fotbalului e motto-ul administrației Burleanu?

E ca și cum un prim-ministru ar veni să explice populației, care suportă taxe și inflație, că țara și economia merg bine din moment ce miniștrii și secretarii de stat o duc mai bine. E un nonsens.

În 2014, când s-a produs schimbarea, am crezut că am scăpat de ceea ce suportasem timp de peste două decenii. Și anume: tupeul celor care conduceau FRF, care ne sfidau la fiecare eșec, nu-și asumau niciodată nimic, erau agresivi, conduceau doar în interes personal și nu acceptau niciodată că au greșit.

Hagi exploda de nervi, Burleanu se furișa în lift

Nimic nu s-a schimbat. Nimic! În timp ce Hagi se zvârcolea la conferință și mai avea puțin și exploda încercând să explice ce erori a comis, dar și ce e de făcut de aici înainte, un președinte se furișa, la doar câțiva metri distanță de sala în care vorbea Gică, prin spatele ziariștilor sperând ca ușile liftului să se deschidă mai repede pentru a pleca.

A coborât la subsol, acolo unde a coborât și echipa națională cu el în fruntea Federației.

Fuga de responsabilitate nu poate fi însă bifată la nesfârșit. Va veni un moment în care Burleanu va deconta totul. Așa cum el și prietenii lui de la UEFA, în frunte cu Ceferin, speră să-l schimbe pe Infantino, fiindcă „șeful FIFA conduce dictatorial și nu în interesul fotbalului”, așa și noi sperăm ca la un moment dat să avem un președinte care să realizeze că reperul valoric al unei Federații e dat de echipa națională, nu exclusiv de buget.

Dar, mai presus de toate, ne-am dori un președinte demn, nu unul care fuge la eșec, se ascunde și trage cu ochiul pe geam, la mulțime, dar refuză oglinda!

Știri ultima oră
18:07
Convocare de urgență Fotbalistul chemat de Hagi după accidentările lui Stanciu și Mihăilă: „Nu v-ați uitat cum joacă?”
Convocare de urgență Fotbalistul chemat de Hagi după accidentările lui Stanciu și Mihăilă:  „Nu v-ați uitat cum joacă?”
18:24
Cristian Geambașu Te doare capul!
Cristian Geambașu Te doare capul!
18:34
Păreri opuse FOTO. Doi arbitri importanți din Liga 1 au judecat diferit faza de penalty: Feșnic a rămas la decizia lui!
Păreri opuse FOTO. Doi arbitri importanți din Liga 1 au judecat diferit faza de penalty: Feșnic a rămas la decizia lui!
18:06
Critici dure după FCSB - Corvinul Primarul Ciprian Ciucu, luat în colimator: „Aroganţa nu întreţine gazonul”
Critici dure după FCSB - Corvinul Primarul Ciprian Ciucu, luat în colimator: „Aroganţa nu întreţine gazonul”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
Citește mai mult
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52