Opt victime ale unui antrenor pedofil pretind despăgubiri clubului Manchester City

Cluburile engleze de fotbal Manchester City şi Crewe Alexandra au fost trimise, marţi, în faţa unui tribunal care va studia cererile de despăgubiri formulate de opt bărbaţi care au fost în copilărie victimele agresiunilor unui antrenor condamnat ulterior pentru pedofilie, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

În urma unei audieri preliminare, petrecute marţi, procesul a fost programat pentru octombrie 2021 şi ar urma să dureze opt săptămâni.

Barry Bennell, care îşi ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 30 de ani de închisoare pentru agresiuni pedofile asupra a 12 băieţi comise între 1979 şi 1991, lucra în acea perioadă ca scouter la clubul Manchester City.

Chiar dacă el nu era salariat al clubului, a colaborat pentru perioade scurte cu echipele de juniori ale grupării între 1976 şi 1984. El a pregătit în special o echipă compusă din jucători cu potenţial, dar prea tineri pentru a evolua la Manchester City. De asemenea a lucrat pentru Crewe Alexandra, club la care au activat două dintre victimele sale, care au depus cerere de despăgubiri.

Cei opt reclamanţi, care au azi 40-50 de ani, doresc ca Manchester City şi Crewe Alexandra să îi despăgubească în urma ''sechelelor psihiatrice foarte grave'' pe care le-au suferit din cauza agresiunilor.

Şapte reclamanţi doresc să primească indemnizaţii şi pentru că apreciază că aceste agresiuni i-au împiedicat să îşi realizeze o carieră profesionistă. Pe lângă contestarea amplorii prejudiciului moral suferit de cei opt bărbaţi, cele două cluburi susţin că nu sunt responsabile pentru actele lui Bennell şi că reclamaţiile privind despăgubirile sunt tardive, informează Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:40
„Nu faci asta la 5-0!” Momentul care l-a șocat pe Mihai Stoica cu Polonia: „Ce a vrut să însemne gestul ăla?”

22:20
„Sunt un lacom nenorocit” Legenda lui Manchester United vrea să profite de scandalul cu City: „La naiba cu asta!”

20:54
România nu mai are vârf! Încă o lovitură pentru Hagi! Nici Bîrligea nu va putea juca în meciul cu Suedia

23:39
Liga Națiunilor Victorie lejeră pentru Spania, în fața Cehiei + Anglia a demolat Croația. Toate rezultatele și clasamentele

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Top stiri
„Nu faci asta la 5-0!”   Momentul care l-a șocat pe Mihai Stoica cu Polonia:  „Ce a vrut să însemne gestul ăla?”
Nationala
03.10

Citește mai mult
„Nu faci asta la 5-0!”  Momentul care l-a șocat pe Mihai Stoica cu Polonia: „Ce a vrut să însemne gestul ăla?”
România nu mai are vârf!   Încă o lovitură pentru Hagi! Nici Bîrligea  nu va putea juca  în meciul cu Suedia
Nationala
03.10
România nu mai are vârf! Încă o lovitură pentru Hagi! Nici Bîrligea nu va putea juca în meciul cu Suedia
Citește mai mult
România nu mai are vârf!  Încă o lovitură pentru Hagi! Nici Bîrligea nu va putea juca în meciul cu Suedia
România, surclasată de Ungaria  După eșecul dramatic suferit de CSM București, Gloria Bistrița a fost  surclasată la Gyor
Handbal

O “cârtiță” precum cele care sapă tuneluri de metrou va ajunge și în Piața Unirii, pe șantierul de la planșeu. De ce e nevoie aici de un TBM
B365
02.10