Cătălin Tolontan Ioanițoaia 80

• E unul dintre cei mai mari creatori de echipe din istoria presei românești. Și e, la 80 de ani, un jurnalist bun, bun, bun.

Ovidiu Ioanițoaia împlinește 80 de ani.

Scriu rândurile acestea în cafeneaua unui muzeu al științei din Europa. În jur, e haos. Se aud plânsetele copiilor mici, conversațiile părinților și explicațiile profesorilor. Enorm de multe fete și băieți de vârste fragede, care au venit la expoziția de tehnologie și știință, nasc o rumoare în toate limbile. Învață fizică, chimie, astronomie sau matematică din experimente.

În stilul liber al educației europene, nimeni nu strigă la copiii care se târăsc pe jos și se străduiesc să participe la testele inovative. Picii se amuză, greșesc, învață, trec mai departe, iar adulții nu-i reped.

Forța logicii poposită în jurnalistică

Acum aproape 35 de ani, într-o lume care bâjbâia după libertate, viața mi l-a scos în cale pe Ovidiu Ioanițoaia. Ceea ce remarcai din primele minute erau seriozitatea și aplicarea lui pentru lucrul minuțios, la virgulă.

Cu el, să predai articolele la timp era obligatoriu. Să aibă articolul sens era de nenegociat. Urmărea logica, mai ales logica textelor.

„Domnul Ovidiu” este un fenomen al naturii în materie de logică, poposit în jurnalistică. Putea, probabil, reuși în orice profesie.

În jurul sobrietății lui, realizez în vacarmul cafenelei muzeului, noi am putut să experimentăm, să glumim, să greșim și să repetăm până când am progresat. Și ne-a rămas și acum enorm de învățat, fără să ne temem să recunoaștem.

Episodul cu Ioan Viorel

Eram la ProSport, în ședința de sumar, locul unde subiectele se bat cap în cap. Venise o știre tare. O adusese Ioan Viorel, reporter crescut la Evenimentul zilei și transferat la ProSport. Era unic prin abilitatea de a capta informații când nimeni nu le mirosise. Cu „Vioară”, implauzibilul devenea certitudine.

Ioanițoaia a intervenit. O sursă a lui nega informația. Viorel a insistat, o avea din mai multe părți. Ambii au argumentat. Fără să ridice tonul, dar țintit către reporter, Ioanițoaia i-a spus ceva de genul: „Măi copile…”. Ioan Viorel s-a ridicat și a ieșit ostentativ din ședință, cu o tăcere care i-a amplificat gestul de revoltă. Am înlemnit. În jurul mesei, singurul pe fața căruia nu puteai citi nimic era directorul ziarului, Ovidiu Ioanițoaia.

Ne-am întrebat ce se va întâmpla. Nimic. Încă înainte ca știrea lui Ioan Viorel să se confirme, Ioanițoaia a trecut peste episod. Așa este el. Accepta stângăcia dezinvoltă a vârstei, ca într-un mare experimentarium din care înveți.

Lucescu

Ca șef de redacții, el a pus aripi jucătorilor. E făcut din același lemn cu Mircea Lucescu, prietenul său de o netulburată fidelitate. Doi enți care au făcut și fac istorie.

Așa cum jucătorii lui Lucescu au devenit, mulți dintre ei, antrenori, cei ai lui Ioanițoaia au rezistat în mediul tot mai puțin „cool” al presei. Numărul jurnaliștilor activi din echipele unde a lucrat, la peste trei decenii de la nașterea Sportului Românesc, este probabil fără precedent în presa noastră.

Înainte și după Ioanițoaia, greu descoperi un alt creator de școală care să fi fost axul inspirației pentru atâția reporteri, redactori, editorialiști sau realizatori TV.

Cișmigiu & Comp.

Într-o zi, vine râzând de el însuși la redacție. „Să vedeți ce mi s-a întâmplat”. Trecuse prin Cișmigiu, alături de Cătălin Măruță, tânăr care pe atunci realiza o emisiune la TVR. Dintre cei doi plimbăreți, starul incontestabil era Ioanițoaia, realizatorul matur al „Procesului Etapei”.

„La un moment dat, am văzut un grup mare de oameni cum aproape că aleargă spre mine. Am făcut doi pași ca să-i întâmpin”, a povestit Ioanițoaia.

Tinerii s-au tot apropiat, erau fericiți de întâlnirea cu idolul lor și, ca într-o scenă de film, au trecut pe lângă Ioanițoaia și s-au dus entuziaști la Măruță, ca să facă poze cu el. S-a schimbat garda gloriei! Episodul l-a amuzat teribil pe Ioanițoaia.

Ochii noștri îndrăgostiți

Ceea ce am simțit dinspre el a fost atenție și prețuire, la care am încercat să răspundem cu iubire și afecțiune.

Ochii noștri îndrăgostiți l-au sorbit pe Ovidiu Ioanițoaia. Efectul a fost acela că, precum în cazul lui Ioan Chirilă, publicul l-a văzut pe „Ovi” atât prin opera sa jurnalistică, cât și prin Șeherezada depănată de cei cu care a lucrat.

Ioanițoaia împlinește 80 de ani. Acum suntem în redacții diferite. Însă raportul dintre el și noi a rămas. Articolele trec, numele se uită, dar raportul dintre oameni dăinuie, așa cum mărturisea odată Constantin Noica.

În relație stă mărturia vremurilor. Iar, în acest caz, datorită lui Ovidiu Ioanițoaia, raportul maestru - discipoli poate inspira mai departe pe alții, pentru ca cei puternici să nu se burzuluiască la copiii gălăgioși.

Lăsați-i liberi și nu-i mai mințiți cu reinventarea profesiilor, curajului și libertății! Numai nouă ni se pare că se târăsc pe jos, când, de fapt, tinerii exersează zborul.