[P] Betano x Universitatea Craiova – povestea continuă

[P] Betano x Universitatea Craiova – povestea continuă

​BETANO.com, operator european de top al industriei de pariuri sportive & cazinou online, parte a Kaizen Gaming, anunță că va continua să fie principalul partener și susținător al clubului de fotbal Universitatea Craiova în următoarele trei sezoane.

Betano x Universitatea Craiova – povestea continuăFoto: Betano

Parteneriatul dintre BETANO și Campioana unei mari iubiri a început în anul 2017, ocazie cu care operatorul a produs primul video de promovare a unei echipe românești de fotbal. Omagiul adus echipei craiovene a scos în evidență devotamentul neîntrerupt și pasiunea fanilor Universității Craiova din toate timpurile, reunind generații de suporteri în noua lor casă, stadionul Ion Oblemenco. Colaborarea de până acum a însemnat proiecte care au dus clubul și fotbaliștii mai aproape de fani, au promovat jocul responsabil și au sprijinit oameni aflați în dificultate. Una dintre cele mai ample acțiuni umanitare de până acum a fost BETANO Masă pentru Doi, iar implicarea Leilor din Bănie le-a adus cadrelor medicale și celor din sectorul HoReCa un zâmbet și un moment de respiro binemeritat.

În următorii trei ani, misiunea BETANO rămâne aceea de a susține clubul prin toate mijloacele de care dispune și de a încuraja performanța, fair-play-ul și un stil de viață activ, cu ajutorul echipei Universitatea Craiova.

„Suntem entuziasmați să continuăm parteneriatul cu unul dintre cele mai performante și mai iubite cluburi din România. Ceea ce ne bucură în mod deosebit este faptul că, prin astfel de colaborări, participăm activ la dezvoltarea fotbalului românesc și promovăm adevăratele valori de care au nevoie tinerele generații. Sper ca proiectele noastre comune din următorii trei ani să fie cel puțin la fel de fructuoase, de inovatoare și de memorabile precum cele realizate până acum”, declarat Dragoș Mîndreci, Country Manager BETANO România.

„Călătoria alături de BETANO a fost o experiență formidabilă din toate punctele de vedere. Ca partener principal, sprijinul oferit a dat clubului energia necesară pentru a forma un colectiv puternic, care să se poată dezvolta concentrându-se doar pe fotbal. Ca partener, proiectele în care am fost angrenați ne-au ajutat să creăm o legătură mai strânsă cu fanii și să contribuim la succesul unor inițiative foarte dragi. Mulțumită parteneriatului cu BETANO, suntem convinși că următorii trei ani vor fi presărați cu reușite și așteptăm cu nerăbdare provocările următoarelor proiecte”, a declarat Marcel Popescu, Manager General Universitatea Craiova.

În această nouă etapă de colaborare, sigla BETANO va ocupa aceeași poziție de onoare pe tricourile alb-albaștrilor. Acordul este valabil până în 2025, dată care va marca nouă ani de parteneriat între cele două organizații.

***

Despre Kaizen Gaming și Betano

Kaizen Gaming este una dintre cele mai dinamice companii de GameTech la nivel global. Cu accent pe Oameni și Tehnologie, compania are obiectivul de a perfecționa constant produsele și serviciile proprii pentru a livra cea mai bună și de încredere experiență de gaming consumatorilor din întreaga lume.

Kaizen Group operează Stoiximan în Grecia și Cipru și a lansat Betano în alte 10 țări. În total, angajează peste 1.200 de specialiști de pe două continente. Din devotament pentru consumatori, compania integrează tehnologia și datele pentru a împinge limitele entertainmentului în lumea gamingului online.

Betano este un operator de top al industriei de pariuri sportive și cazinou online. Betano este prezent pe piața din România din 2016 și un susținător constant al performanței sportive și al atleților de elită, printre care:

  • Federația Română de Fotbal pentru Cupa României Betano, Universitatea Craiova și FCSB, din domeniul fotbalului;
  • Liga Națională de Golf BETANO;
  • Federația Română de Automobilism Sportiv pentru Campionatul Național de Raliuri BETANO;
  • sportivi precum cea mai bună luptătoare a României, Alina Vuc, și pilotul de raliu Simone Tempestini.

Pentru mai multe detalii, vizitați: BETANO.com și pagina de Facebook.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:14
„Au potențial de Premier League” Un fost internațional laudă pariurile lui Gică Hagi: „Există perspectivă”
„Au potențial de Premier League”  Un fost internațional laudă pariurile lui Gică Hagi: „Există perspectivă”
09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Citește mai mult
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Superliga
10.11
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Citește mai mult
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11