Patronii lui Chelsea, mesaj pentru suporteri la finalul unui sezon dezastruos

La finalul unui sezon foarte slab, în ciuda investițiilor, patronii clubului londonez, Todd Boehly și Behdad Eghbali, au publicat joi un comunicat către suporteri, prin care își asumă greșelile din acest an.

Chelsea LondraFoto: Niklas HALLE'N / AFP / Profimedia

Promisiunea făcută suporterilor de patronii lui Chelsea Londra

Chelsea a ratat toate obiectivele acestui sezon, încheind campionatul pe un loc 12, care a fost cea mai slabă clasare a sa din 1994 încoace, deşi în transferuri au fost investite peste 500 de milioane de lire sterline.

Doi antrenori au fost concediaţi în cursul sezonului 2022-2023 – este vorba de Thomas Tuchel şi Graham Potter, iar cel de-al treilea, Frank Lampard, a adunat şase înfrângeri, o victorie şi două egaluri în ultimele nouă meciuri ale campionatului, conform News.ro.

Conducătorii americani ai clubului londonez, Todd Boehly şi Behdad Eghbali, au publicat joi un mesaj către suporteri.

„A trecut puţin mai mult de un an de când am finalizat achiziţia lui Chelsea. Promisiunea noastră a fost să îi facem pe fanii noştri mândri. Rămânem pe deplin angajaţi faţă de acest plan pe termen lung pentru clubul nostru şi dorim să ne îndeplinim promisiunea pe care v-am făcut-o. (…)

Evident, pentru echipa noastră masculină, sezonul a fost dezamăgitor şi sunt multe lucruri pe care le putem face mai bine şi le vom face mai bine. Cu toate provocările din ultimul an, suntem optimişti în ceea ce priveşte viitorul.

În aceste vremuri dificile, fanii noştri ne-au susţinut jucătorii şi echipa, fiind alături de noi în ţară şi în Europa, cu o loialitate de neclintit. Nu am putea fi mai recunoscători pentru sprijinul vostru incredibil.

Suntem mândri de crearea Comitetului Consultativ al Fanilor, care se va întruni pentru prima dată în această vară şi suntem încrezători că noii săi membri se vor asigura că sunteţi în centrul procesului decizional al clubului nostru. Vom continua să ne asigurăm că vocile voastre sunt auzite în timp ce privim spre viitor”, se arată în declaraţia publicată joi de conducătorii clubului.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?

00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei

06:30
Eroul scoțian După operația la inimă, patru goluri în două meciuri consecutive. Napoli rezistă datorită lui McTominay

00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult

„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

FOTO | Bucureștiul invadat de bufoni gonflabili, cea mai mare și mai haioasă comedie din Centrul Vechi. Imagini fantastice din 2019
B365
24.10