Radu Naum Fluieratul în biserică

• Patru etape. Poate trei. Cu puțin noroc chiar două. Bonus, un cor de lamentări.

„Săracul de el, nu merită să stea atât!”. Așa se întâmplă când un antrenor e sancționat (blând) de Comisia de Disciplină de la noi. Mai toată suflarea fotbalului suflă în direcția clemenței, care, evident, îi e acordată.

Când Bogdan Andone a scăpat hățurile la meciul din vară cu Oțelul, comportându-se agresiv până la limita contactului fizic cu arbitrul, a fost suspendat patru etape. Atât.

Fusese o ieșire nemaivăzută, dar asta e tot ce-și puteau imagina ca sancțiune onorabilii Comisiei. Care, altfel, nu se sesizează dacă arbitrul face pe surdul, cum s-a întâmplat în același meci în care, susține același Andone, Dorinel Munteanu l-a înjurat „non-stop”.

La pauza unui alt meci, Dan Petrescu l-a înjurat gros pe arbitrul Bîrsan, care a continuat să avanseze liniștit, fără reacție. La ca în alte cazuri, Comisia a fost mută. Iar Liga nu vede nimic din toate astea.

Fotbalul nostru seamănă cu cele trei maimuțe siciliene. Nu aude, nu vede, nu vorbește.

Gașca iertării și a complicității

Antrenorii trebuie înțeleși. E viața lor. Nu-i poți lua pâinea omului de la gură, nu? Faptul că el, antrenorul, nu altcineva, e responsabilul final de propriul comportament și deci de evidența sancțiunii nu e un argument în discuția marilor și micilor preoți ai fotbalului.

E o gașcă a iertării, a complicității. Să spui altfel revine la a fluiera în biserică.

La alții e altfel

De trei zile-ncoace, gura nu le tace. De când Fonseca a fost la un milimetru să-i dea un cap în gură arbitrului Millet, L’Equipe umple pagini cu acest eveniment.

Editorialul de pagina 2 e scris rar în acest ziar, dar acum s-a „deranjat” chiar Vincent Duluc, numărul unu în ierarhia condeielor de acolo. „Imagine insuportabilă și scandaloasă”.

Dar și în Franța, amintește jurnalistul, se vor găsi suflete moi care să spună „da, dar...”. „Niciun „dar”!”, se răstește autorul.

Ce suspendare va primi Fonseca?

Și de atunci se glosează pe tema sancțiunii. Cât credeți?

Nuuuu, la ei nu se vorbește de trei, patru etape. La ei se socotește în luni, ba chiar ar putea să curgă și peste sezonul viitor fără să fie luată în considerare pauza de vară.

Ar putea fi interzis de a lua legătura cu echipa de când aceasta ajunge la stadion și e plauzibil, ca Fonseca să facă un soi de muncă în folosul comunității, să meargă în comunități fotbalistice și să își pună cenușă în cap.

Mai mult, federația franceză ar putea duce cazul la UEFA și să se ajungă la o suspendare internațională. Ce să vezi, poate nu stă pe bancă la returul cu FCSB, cum ne vom freca mânuțele de bucurie!

Dar nu e nici o bucurie, e de învățat. Deși Fonseca și-a cerut scuze prea plecate, nu există teren fertil unei clemențe de genul celei practicate pe la noi. Ieșirea lui continuă să fie un șoc pe care mulți refuză să-l atenueze sau să-l uite.

Cât mai întoarcem și celălalt obraz?

Există ideea că dacă nu se pune frână drastică unui astfel de comportament lucrurile se duc de râpă. Există o responsabilitate pentru un mediu comun, deși patronii cluburilor din Ligue 1 au arătat de curând fix contrariul. Dar sunt și alți actori.

A ierta creștinește înseamnă a întoarce și celălalt obraz. Și apoi? Și apoi din nou pe primul, și așa mai departe. Dar nu mai creștinește ar fi să nu trebuiască să întorci niciun obraz, să n-ai de ce?

Întreb ca să pricep ce e creștinește, mai ales în fotbalul nostru unde sudălmi care l-ar face să roșească până și pe Scaraoțchi se pupă-n bot cu cruci cât casa.

Cum ar veni, ca să priceapă mușteriii, nu poți să ții și cu Steaua, și cu Dinamo. E toci.