Pauza binemeritată - Daniil Medvedev s-a retras de la turneul de la Moscova, după șase finale consecutive

​Daniil Medvedev (4 ATP) a decis să nu mai participe la turneul din Moscova, care se dispută în perioada 14-20 octombrie, motivând că nu se simte 100% apt din punct de vedere fizic, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Tenismenul rus a anunțat că nu va participa la Kremlin Cup, marți, într-o conferință de presă: "Ca profesionist, nu-mi pot permite să intru pe teren dacă nu sunt 100% pregătit", a declarat Medvedev.

Daniil Medvedev a disputat un număr impresionant de meciuri în perioada recentă. Tenismenul de 23 de ani, care a ajuns pe locul 4 ATP, a disputat șase finale consecutive în ultimele două luni și jumătate. Ultima, cea de la Shanghai, de duminică, a fost câștigată în fața lui Alexander Zverev (6 ATP), scor 6-4, 6-1.

În locul lui Medvedv, pe tabloul principal de la Moscova va intra sârbul Nikola Milojevic, din calitate de "lucky loser". Acesta a pierdut în finala calificărilor, dar va evolua direct în turul secund împotriva câștigătorului din partida Alibek Kachmazov (1491 ATP) - Alen Avidzba (498 ATP).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:44
Tavi Popescu pleacă de la FCSB Becali a confirmat mutarea: „I-am spus să facă actele” + Mesajul primit în direct de Mihai Stoica

21:17
Cât costă să o vezi pe U Craiova Oltenii au pus în vânzare abonamentele pentru meciurile din Conference League. Suma cerută fiecărui fan

20:26
Ce se întâmplă cu Karamoko Dinamo a oferit noi detalii despre transferul atacantului: „E vorba de mult mai mulți bani”

19:46
LIVE Două partide se joacă ACUM, în prima etapă a fazei principale din Liga Campionilor » Dennis Man, rezervă la PSV

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Top stiri
Tavi Popescu pleacă de la FCSB  Becali  a confirmat mutarea:  „I-am spus să facă actele” + Mesajul primit în direct de Mihai Stoica
Superliga

Citește mai mult
Tavi Popescu pleacă de la FCSB Becali a confirmat mutarea: „I-am spus să facă actele” + Mesajul primit în direct de Mihai Stoica
Ce se întâmplă cu Karamoko   Dinamo  a oferit noi detalii despre transferul atacantului: „E vorba de mult mai mulți bani”
Superliga
20:26
Ce se întâmplă cu Karamoko Dinamo a oferit noi detalii despre transferul atacantului: „E vorba de mult mai mulți bani”
Citește mai mult
Ce se întâmplă cu Karamoko Dinamo a oferit noi detalii despre transferul atacantului: „E vorba de mult mai mulți bani”
LIVE    Două partide se joacă ACUM,  în prima etapă a fazei principale din Liga Campionilor » Dennis Man, rezervă la PSV
Liga Campionilor

VIDEO | Cum funcționează și ce pericol tăcut înlătură prima trecere de pietoni inteligentă din București. E pe Șoseaua Chitilei, la intersecția cu Strada Prahova
B365
04:38