Peste 200 de sportivi din 32 de ţări vor participa la Campionatul European de haltere, găzduit de Bucureşti, în perioada 26 martie - 1 aprilie, informeaza news.ro. Alocată în prima fază Albaniei, găzduirea Campionatului European din 2018 a revenit României după ce Tirana a declinat organizarea din cauza unor probleme administrative.
Astfel, începând de luni, competiţia va fi găzduită de Sala Polivalenta din Complexul Olimpic ”Sydney 2000” de la Izvorani, cu participarea a peste 200 de sportivi din 32 de ţări.
Evenimentul se va bucura de transmisie live pe Eurosport şi TVR pe tot parcursul, potrivit anunţului de vineri seară al Federaţiei Române de Haltere.
Campionatul European de haltere este găzduit de România pentru a treia oară, după ediţiile din 1972 (Constanţa) şi 2009 (Bucureşti).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro