​Preliminarii CM 2021, handbal (m): România a câştigat şi meciul cu Italia, scor 29-24

​Naţionala masculină de handbal a României învins echipa Italiei, cu scorul de 29-24 (13-12), duminică, în ultimul său meci din Grupa a 3-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2021, la Benevento (Italia), potrivit Agerpres.

CM Handbal masculin 2021Foto: Facebook - Egypt 2021 Men's Handball World Championship

Tricolorii, care erau deja calificaţi în faza a doua a preliminariilor, au intrat la pauză cu un avantaj de un gol, 13-12, după o primă repriză pe care au controlat-o, dar în care nu au reuşit să se desprindă pe tabelă.

În partea a doua, România a condus şi la şapte goluri, iar în cele din urmă s-a impus cu 29-24.

În alt meci, Kosovo a învins Georgia cu 30-21.

România a ocupat primul loc în clasamentul final, cu 6 puncte, urmată de Kosovo, 3 puncte, Georgia, 2 puncte, Italia, 1 punct. Doar prima clasată s-a calificat în faza următoare.

România a învins Georgia cu 29-24, Kosovo cu 32-21 şi Italia cu 29-24.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Unde se joacă Dinamo - FCSB  Conducerea „câinilor” a stabilit stadionul  pentru derby-ul etapei #8,  după ce fanii s-au opus variantei Cluj Arena
Superliga
09:38

Citește mai mult

Începe Premier League  Transferuri de sute de milioane de euro,  o favorită certă la titlu și o bătălie epică pentru Top 4
Campionate
10:03

Decizia lui Rinat Akhmetov  Clubul din Superliga are răspunsul la întrebarea:  investește sau nu  omul de afaceri?
Superliga
13:35

Leo Messi, gol dedicat tatălui    FOTO.  Reușită spectaculoasă în MLS + fază virală:  „Cum naiba a reușit?!”  » Conflict violent în prelungiri
Campionate
11:56

Știri ultima oră
19:51
LIVE U Craiova - Ararat Armeni, în play-off-ul Europa League » Remiza se menține în Bănie

20:49
Craiova, ce gafă! FOTO. Ararat-Armenia a deschis scorul în Bănie după o eroare imensă în apărarea oltenilor

21:09
Angelescu pierde acțiuni Detalii de la majorarea de capital de la Rapid: „Am ajuns la 100 de milioane, dar investiția lui Șucu e mult mai mare”

19:05
Săltați de mascați VIDEO. Descinderi la casele a 5 fani ai Rapidului, după ce au bătut un cetățean pakistanez! Filmul conflictului

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că <span>n-am</span> ajuns la FCSB”
Top stiri
Joao Cancelo, întors din drum!  Situația jenantă în care l-a pus  Barcelona  + Lamine Yamal, Olmo și Rodri, nedumeriți
Campionate
11:02

O nouă direcție la CFR Cluj  Ce pregătește Hendrik Klein, noul președinte al formației din Gruia:  „Inteligență artificială  pentru a descoperi jucători”
Superliga
12:13

Tragedii succesive în motociclism   Doi piloți au murit  pe unul dintre cele mai dificile și controversate trasee din lume
Auto
12:00

FOTO | Împăcarea anului în București. Creșele îi readuc împreună pe Ciprian Ciucu și Mihaelei Ștefan, viceprimarița USR de la S6, care în campanie îl numea „un cal mort”
B365
19.08