Publicat:
24.03.2023, ora 13:49
Actualizat: 24.03.2023, ora 16:29
Delvine Relin Meringor a devenit primul sportiv (indiferent de sex) care obține calificarea din delegația României la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. Pe siteul oficial al CSA Steaua (club de care aparține maratonista), Delvine își povestește viața demnă de un subiect de film.
De știut despre maratonista Delvine Meringor
- Delvine Meringor a încheiat a treia maratonul de la Barcelona (2h.20:48), reușind astfel să se califice la JO de la Paris din vara anului viitor.
- Este antrenată de Valentin Anghel și este legitimată la CSA Steaua București.
- Născută pe 1 august 1992 în Kenya, Meringor a primit cetățenia română în 2021.
Povestea miraculoasă de viață a sportivei Delvine Relin Meringor
*Redăm integral materialul postat pe siteul oficial al CSA Steaua București
Delvine Meringor vine să ne spună povestea sa fabuloasă alături de antrenorul său, Valentin Anghel. E sfioasă, rușinoasă, dar nu are nevoie decât de câteva minute pentru a se simți în largul său. Se luminează parcă la față când vede pe o foaie întrebări scrise în swahili, dialectul pe care-l vorbește în țara sa natală, Kenya. Cu ochii săi mari, ne privește nedumerită. De unde am scris în limba sa?
Delvine Meringor a alergat recent maratonul de la Barcelona, iar timpul său este al doilea cel mai bun din istorie pentru România: 2 ore 20 de minute 48 de secunde.
În alergare de la școală până acasă
E mică, are abia 1,60 metri și 45 de kilograme. E profilul de maratonist, slab, care nu trebuie să care multe kilograme. Cum a început însă să alerge?
„Din primele zile de școală am început să alerg. Casa mea era la peste 5 kilometri, așa că alergam de acasă la școală și înapoi. Era ca un fel de antrenament. Aproape 10 ani am făcut acest traseu. Plus că mă mai trimitea mama și la magazinul din satul nostru, alți kilometri”, povestește Delvine.
Locuiește la Kaptagat, un oraș în nordul Kenyei, la granița cu Uganda. Casa ei e la altitudine, la 2.400 de metri, dar când se antrenează urcă la 3.000 de metri, în Kipchoge Village. Acasă și-a lăsat toată familia, are o fiică și un soț.
„Am o fiică de 6 ani, pe care o cheamă Shelly, după Shelly-Ann Fraser-Pryce (n.r. campioană olimpică, sprinteră din Jamaica). Soțul meu o admiră foarte mult și după ea i-am pus numele. A făcut și el atletism acum mult timp, era sparing partner”, deapănă șirul poveștii Delvine, cea care își mai dorește și alți copii după ce va încheia cu cariera de atletă. „Vreau trei-patru, nu mai mulți”.
„Tatăl meu e bogat! În neveste…”
Delvine are o familie numeroasă. Tatăl său are 4 neveste și 30 de copii! „E bogat, dar doar în neveste”, spune râzând Delvine. „Altfel nu e bogat. Fiecare nevastă stă în alt sat. Cu mama mea, are 8 copii. Suntem șase fete și doi băieți. Pe toți îi iubesc”, afirmă kenyanca.
Vorbește repede, de multe ori trebuie să repete ca să înțelegi. Ne mai explică și Valentin Anghel pentru că el e foarte familiarizat cu ea. „E un suflet enorm. Dacă stai și o asculți, dacă o cunoști îndeaproape, este o fată senzațională”, spune antrenorul.
Apoi aflăm alte lucruri care ne lasă cu gura căscată. „Tata are 4 neveste și 30 de copii. Deci eu am 29 de frați” (râde zgomotos). Tata are 59 de ani, iar bunica din partea mamei are 49 de ani. „I-am promis că o să-i cumpăr un televizor și acum trebuie să mă țin de cuvânt”.
„Vreau să-mi aduc fetița în România. În Kenya viața nu este sigură!”
Delvine aleargă pentru familia ei, pentru fetița ei. Vrea să-i asigure o viață mai bună. „Mi-aș aduce fetița și soțul în România, pentru că părinții mei nu vor să vină. În Kenya viața este nesigură. Sunt multe atacuri din partea triburilor rivale”. Apoi dă și amănunte. „Noi facem parte din tribul Pogot. Tribul nostru rival este Turkana.
Când ne atacă, fugim de acasă în satul vecin și ne întoarcem a doua zi. Femeile și copiii fug, bărbații rămân să lupte! De obicei suntem atacați noaptea, ziua e liniște. Din tribul meu mai fac parte și alți alergători kenyeni cunoscuți”, explică maratonista de la Steaua care adaugă și că urăște aceste momente de groză. „Am început să fac atacuri de panică de la astfel de evenimente”.
Salata cu mămăligă și prima vizită la un parc de distracții
Când vine în România, viața atletei se schimbă radical. Parcă trăiește într-o altă realitate. E exuberantă și ne povestește. „Am fost acum două zile la Therme cu antrenorul și cu Claudia Bobocea. Mi-a fost frică să intru în apă, că nu știu să înot, dar apoi mi-a plăcut. Era apa caldă. M-am dat și pe tobogane. O să-mi aduc și fetița”, spune Delvine. De altfel, cel mai frumos moment al vieții sale a fost atunci când a văzut prima dată marea.
Se declară o mare gurmandă, dar când o întrebi care e mâncare preferată, răspunsul te lasă iar fără cuvinte. „Cel mai mult îmi place mămăliga cu salată. În Kenya avem un preparat asemănător care se cheamă "ugali". E mai tare ca mămăliga voastră. Combin mămăliga cu salata de obicei. E ciudat, dar mie îmi place așa”, afirmă râzând atleta. În satul ei și în tribul ei, se cresc oi și vaci, dar ea nu mănâncă niciodată carne. Nu-i place.
Refacerea de după maraton e cea mai grea
Delvine e foarte afectuoasă, cu frică de Dumnezeu. E catolică și familistă convinsă. Îi place să știe că familia sa este în siguranță. Cel mai mult îi e frică de moarte. Dar apoi spune zâmbind. „Nu m-am gândit să mor prea devreme”.
Legat de cursele de maraton, Delvine povestește că perioadele grele sunt cele de dinainte, când se antrenează pentru curse. „E foarte mult efort. Începi cu curse de 25 de kilometri, apoi 30, 35, până ajungi la distanța de maraton. Se adună oboseala. Apoi, în cursă, nu mai simt nicio problemă”.
Apoi Meringor ne arată explicit. „După cursa de la Barcelona știți cum coboram scările? Îmi mutam picioarele cu mâna (râde). De obicei, după maraton, te dor toate, ai febră, dar în două-trei săptămâni organismul se reface”, povestește Delvine, care îi admiră foarte mult pe maratonista kenyancă Mary Jepkosgei Keitany, dar și pentru cea din SUA, Emily Sisson.
Delvine Meringor visează la ziua în care va obține un rezultat mare pentru România și pentru Steaua. Nu vrea să vorbească însă despre asta. „Până la medalie la Jocurile Olimpice mai e mult de muncă. Vreau lucrul ăstă, îmi doresc enorm. Știu că e șansa vieții mele de a nu mai fi săracă”, a încheiat prima atletă din lotul României care și-a îndeplinit baremul olimpic.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro
