Rafael Nadal, forfait la Masters-ul de la Shanghai

Accidentat la Laver Cup (acolo unde nu a mai putut evolua în ultima zi de întreceri), Rafael Nadal a anunțat că nu va participa la Masters-ul de la Shanghai, competiția care va avea loc în perioada 6-13 octombrie. Accidentarea de la încheietura mâinii stângi îi dă în continuare bătăi de cap ibericului.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Salut tuturor! Din păcate, trebuie să vă anunț că nu voi putea participa la ediția din acest an a turneului de la Shanghai, este al doilea an consecutiv când se întâmplă acest lucru. Competiția este una incredibilă, la fel fanii. După cum probabil știți, am avut unele probleme la încheietura mâinii stângi la Laver Cup și din păcate nu am avut timpul necesar pentru recuperare. Sper să fiu înapoi la Shanghai cu ocazia turneului din 2020", a precizat Rafael Nadal.

Shanghai Masters va avea loc în perioada 6-13 octombrie. Ultimul câștigător este Novak Djokovic (6-3, 6-4 în finala cu Borna Coric).

La competiția asiatică vor putea fi văzuți, printre alții, Novak Djokovic, Roger Federer, Dominic Thiem sau Alexander Zverev. Turneul va putea fi urmărit în direct în România pe Digisport.

Clasamentul titlurilor Masters:

1 Rafael Nadal 35

2 Novak Djokovic 33

3 Roger Federer 28

În ceea ce privește titlurile de Grand Slam, Roger Federer (38 de ani, fără titlu cucerit în acest sezon, a fost foarte aproape la Wimbledon - a avut două mingi de meci contra lui Djokovic) conduce ierarhia cu 20 de trofee.

Marele campion elvețian este urmat de Rafael Nadal cu 19 (33 de ani, a cucerit în 2019 Roland Garros-ul și US Open-ul) și de Novak Djokovic cu 16 (32 de ani, s-a impus în acest sezon la Australian Open și Wimbledon).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:49
Cristian Geambașu Explicația pasivității lui Flueran

14:31
„A refuzat un milion de euro” Noi dezvăluiri despre jucătorul dorit de FCSB: „Nu e ușor de influențat”

13:53
Dan Udrea Care e, dacă există, limita ultrașilor? Iată cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

13:30
Temere de milioane de euro Marea grijă a lui Mihai Stoica înainte de transferul lui Drăguș: „Când există acest sentiment, nu e bine”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
Top stiri
Becali a pus piciorul în prag  Le-a decis viitorul lui  Alin Stoica și Lucian Filip:  „Hotărârile le iau eu!”
Superliga
11.10

Citește mai mult

Val de indignare la Moscova!  Ministrul rus al Sportului, după deciziile luate în privința evenimentului olimpic de la Brașov:  „Discriminare!”
Jocurile Olimpice

„Nu e o greșeală atât de mare”   Pancu îl apără pe Curelea:  „A fost să viziteze un prieten pe care și eu mi-aș fi dorit să-l văd”
Nationala

Bucureștiul pustiu, cu oameni ici-colo, însingurați și speriați. Imagini deja document, care par din altă viață, deși au trecut doar câțiva ani: coșmarul numit "pandemia"
B365