Refuzat de Bayern Munchen, Arsene Wenger a fost numit de FIFA în fruntea departamentului de dezvoltare globală

Antrenorul francez Arsene Wenger (70 de ani), liber de contract din 2018, a fost numit de FIFA, miercuri, în fruntea departamentului de dezvoltare globală a forului mondial, transmite Mediafax.

Arsene WengerFoto: arsenal.com

Potrivit The Guardian, Wenger se va afla la conducerea tuturor activităților de dezvoltare referitoare atât la fotbalul masculin, cât și cel feminin.

De asemenea, fostul antrenor de la Arsenal va prezida grupul de studiu tehnic și va monitoriza activitatea FIFA în ceea ce privește International Football Association Board (IFAB), organul care stabilește regulile fotbalului.

“Abia aştept să încep această provocare extrem de importantă, nu doar pentru că am fost interesat mereu de analizarea fotbalului dintr-o perspectivă mai largă, ci şi pentru că misiunea FIFA ca for care conduce fotbalul în lume este cu adevărat globală”, a declarat Arsene Wenger, potrivit News.ro.

Astfel, Wenger a pus punct zvonurilor legate de o posibilă revenire a sa pe banca tehnică a unei formații. Francezul i-a contactat pe cei de la Bayern Munchen pentru poziția de antrenor, însă bavarezii au refuzat propunerea acestuia.

Arsene Wenger a petrecut 22 de ani la Arsenal, echipă pe care a condus-o în perioada 1996-2018. Alături de londonezi, francezul a câștigat trei titluri în Premier League, șapte Cupe ale Angliei și șapte Supercupe ale Angliei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
06:45
Victorie așteptată 25 de ani Gică Hagi, primul succes oficial pe teren propriu ca selecționer, după ce în 2001 încheiase primul mandat cu două remize
Victorie așteptată 25 de ani Gică Hagi,  primul succes oficial pe teren propriu ca selecționer , după ce în 2001 încheiase primul mandat cu două remize
01:21
„Mi-era teamă, n-am ieșit din casă” Gică Hagi, despre momentele trăite după primele 4 eșecuri: „Oi fi tu mare, Hagi, dar...”

01:36
„Atitudine inacceptabilă” Selecționerul Poloniei și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu România: „Am pierdut prea ușor”

01:02
„Eram pregătit să-l înving pe Lewandowski” Marius Corbu, emoționat după debutul cu victorie: „N-am avut curaj să mă gândesc la ce trăiesc acum”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua”  Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins:  „Becali e foarte influent”
Liga 2
14.11

Citește mai mult

Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni  Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături  de David Popovici:  „Aș vrea să vă pregătesc”
Înot

Hagi a spart gheața!  România,  prima victorie  într-un meci oficial de la revenirea pe bancă a lui Gică! 2-1 cu Polonia
Nationala

Șuberek ca-n povești în București și alte bunătăți dobrogene, la Patiseria Nana de lângă Cișmigiu
B365
13.11