Replica lui Rafael Nadal după ce un rival a spus că retragerea ibericului este foarte aproape

​Alexander Zverev a spus că Rafael Nadal se va retrage dacă va câștiga Roland Garros 2023, iar ibericul a fost întrebat la o conferință de presă dacă anunțul germanului este adevărat.

Rafael NadalFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

Rafael Nadal neagă că se va retrage după Roland Garros 2023

Chiar dacă a pierdut ultimele meciuri jucate înainte de startul Australian Open și va împlini 37 de ani în această vară, Rafa a spus că afirmația lui Zverev reprezintă doar o părere personală și că nu se gândește încă la retragere.

„Nu știu ce se va întâmpla în 6 luni. Am o relație foarte bună cu Zverev, dar nu atât de bună încât să îi împărtășesc lui o astfel de decizie.

Realitatea e că sunt aici să joc tenis, sper să am un 2023 grozav și să lupt pentru turneele la care particip. M-am luptat de-a lungul întregii mele cariere cu accidentările și nu știu când va fi să mă retrag. Dar nu mă gândesc la asta în momentul de față.

Săptămână de săptămână m-ați întrebat, în ultimii ani, despre momentul retragerii și v-am răspuns de fiecare dată la fel: nu știu” - Rafael Nadal, într-o conferința de presă susținută înainte de Australian Open 2023.

Rafael Nadal, traseu dificil la Australian Open 2023 - Novak Djokovic, marele favorit

Campion en-titre la Grand Slamul de la Melbourne, Nadal a spus că se așteaptă la un meci dificil încă din runda inaugurală și a recunoscut că Novak Djokovic este favorit la câștigarea trofeului în acest an.

„Probabil voi avea una dintre cele mai dificile prime runde posibile (n.r. îl va întâlni pe britanicul Jack Draper, locul 40 ATP).

Djokovic a obţinut nişte rezultate foarte bune la sfârşitul anului trecut şi a început cu victorii în acest sezon. Australian Open este un turneu care a avut întotdeauna succes pentru el. Anul acesta cred că el este marele favorit.

Sigur, dacă Djokovic va câştiga turneul, îl voi felicita, ar realiza ceva istoric. Oricum, viaţa mea nu se va schimba cu nimic” - Rafael Nadal.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:31
Răducioiu a semnat cu Dinamo OFICIAL. Fostul jucător revine la club, în ciuda nemulțumirilor suporterilor. Ce funcție va ocupa
Răducioiu a semnat cu Dinamo OFICIAL. Fostul jucător revine la club, în ciuda nemulțumirilor suporterilor . Ce funcție va ocupa
17:54
U-BT Cluj, învinsă de Partizan FOTO. Campioana României n-a putut provoca surpriza. De ce a fost mutat meciul în altă sală

16:42
Acuzat de violență domestică Un membru din staff-ul FCSB și-ar fi agresat partenera, care l-a așteptat cu valiza la ușă. A fost emis un ordin de protecție

16:24
„Dacă îl civilizez un pic, îl fac antrenor bun!” Valeriu Iftime spune că nu-l dă afară pe Croitoru, dar că vrea să-i aducă un șef portughez

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

EXCLUSIV I Palatul din Piața Lahovari, paradoxal primul bloc de locuințe sociale din București, construit pentru bogați. Cum a fost ridicat fabulosul castel al înstăriților
B365
00:00