VIDEO Rafael Nadal, înfrângeri pe linie în noul sezon

​Rafael Nadal a pierdut și cel de-al doilea meci de simplu disputat în noul sezon competițional, fostul lider ATP fiind învins de australianul Alex De Minaur (locul 24 mondial) la United Cup.

Rafael NadalFoto: SAEED KHAN / AFP / Profimedia

La fel ca și în meciul cedat cu Cameron Norrie (din aceeași competiție), Rafa a început mai bine partida, a câștigat primul set, dar le-a cedat pe următoarele două.

După un 6-3 în favoarea sa, Rafa a pierdut următoarele două manșe ale meciului cu De Minaur, scor 6-1, 7-5. Partida s-a întins pe durata a două ore și 43 de minute.

Locul doi mondial, Nadal a pierdut ambele partide jucate la simplu în actualul sezon, el fiind învins de Cameron Norrie și Alex De Minaur.

Rezumatul partidei dintre De Minaur și Nadal

Cel mai spectaculos punct al partidei dintre Nadal și De Minaur.

Despre United Cup

Competiția se află la prima ediție și se desfășoară în Brisbane, Perth și Sydney. Se joacă pe hard, iar premiile totale sunt în valoare de $15 milioane.

La United Cup participă 18 echipe naționale, acestea fiind împărțite în șase grupe. Sunt cinci partide care se dispută în cadrul unei întâlniri între două echipe: două de simplu masculin, două de simplu feminin și un meci de dublu mixt.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal
Campionate
10:14

Citește mai mult

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga
Superliga
09:44

„Terifiant! A calculat totul”Agresorul a urmărit-o pe Emma Răducanu în patru țări: „A venit la noi țipând și plângând”
Tenis
11:24

Ronaldo, un car de nerviAl-Nassr a făcut un nou pas greșit în lupta pentru titlu, iar starul portughez nu s-a mai controlat
Campionate
12:22

România - Bosnia Biletele pentru primul meci din preliminariile CM 2026 se vând ca pâinea caldă: 30.000 în 24 de ore
Nationala
12:48

„Donez banii unor persoane nevoiașe” Șumudică scoate gecile la licitație, dacă intră cu Rapid în play-off: „Am vreo 3-4. Sper să valoreze cât mai mult”
Superliga
14:08

„Aștept până în ultimul moment” Mircea Lucescu, îngrijorat după accidentările suferite de Tănase și Bîrligea: „Nu asta e problema”
Nationala
14:18

„Mi-e scârbă, dar eu sunt drăcos”  AUDIO:  Șumudică, mesaj pentru Bocciu după ce a fost lovit cu bulgări: „Nu sunt interlop și  nu o să dau înapoi ”
Superliga
21.02
„Mi-e scârbă, dar eu sunt drăcos”AUDIO: Șumudică, mesaj pentru Bocciu după ce a fost lovit cu bulgări: „Nu sunt interlop și nu o să dau înapoi