După un început bun în 2023, Rapid București a înregistrat în ultimele două partide din SuperLigă o înfrângere și un rezultat de egalitate. Giuleștenii anunță o revenire importantă înaintea partidei cu Chindia Târgoviște.
Jayson Papeau revine pe teren după patru luni
La mai bine de patru luni de la accidentarea suferită în partida cu FC Botoșani, francezul Jayson Papeau este pregătit să revină pe teren la meciul din etapa a 27-a a SuperLigii.
„Papeau este foarte bine, se antrenează, sperăm ca sâmbătă să-l putem avea pe banca de rezerve”, a anunțat Daniel Niculae, pentru Fanatik.
Totodată, președintele Rapidului a vorbit despre ultimul transfer al feroviarilor, Hervin Ongenda, care a ajuns la echipă după o perioadă de inactivitate și va avea nevoie de minim două săptămâni pentru a ajunge la zi cu pregătirea fizică.
„Ongenda va intra când se va pune la punct cu pregătirea fizică. Avea două kilograme în plus. Nu e pufos, se exagerează în presă. Într-o săptămână, zece zile le va da jos și va câștiga vizavi de potența fizică. Eu zic că în două săptămâni putem să ne bazăm pe Hervin”, a declarat președintele Rapidului.
Rapid va întâlni pe teren propriu Chindia Târgoviște, sâmbătă 25 februarie, de la ora 20:00, în etapa a 27-a a SuperLigii.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro