Roger Federer, despre renunțarea la Roland Garros și revenirea pe teren: "Am nevoie să îmi păstrez toată energia pentru Wimbledon"

Roger Federer, despre renunțarea la Roland Garros și revenirea pe teren: "Am nevoie să îmi păstrez toată energia pentru Wimbledon"

​Așa cum ne-a obișnuit de ceva timp încoace, Roger Federer a ales să spună pas sezonului de zgură, unul in care Rafael Nadal este mare favorit. Concentrat 100% pe câștigarea Wimbledon-ului, "Mister Perfect" își va păstra energiile pentru meciurile de pe iarbă, suprafață unde este considerat cel mai bun din istorie. Revenirea elvețianului în circuitul ATP se va produce la turneul de la Stuttgart, din perioada 11-17 iunie.

Roger FedererFoto: ausopen.com

Deși a lăsat la un moment dat senzația că va participa la Roland Garros (turneu de Grand Slam unde nu a mai fost prezent din 2015), Federer a ascultat și a renunțat la o prezenta a sa la Paris.

Zgura a fost mereu suprafața care l-a dezavantaj pe Roger și jocul său ofensiv, cu atât mai mult cu cât a existat mereu un Rafael Nadal în preajma sa.

Fedex a avut nevoie de 11 încercări pentru a câștiga la Paris, singurul turneu major care îi lipsea din impresionanta-i carieră (a cucerit trofeul în 2009, atunci când Nadal a fost răpus în optimi de Robin Soderling).

În condițiile în care a precizat de mai multe ori că vrea să joace cât mai mult în circuitul profesionist, Federer a ales să nu se prezinte nici în acest an la Roland Garros.

Despre decizia de a și anul acesta peste Roland Garros

"Nu mai am 25 de ani, am nevoie să îmi păstrez toată energia pentru Wimbledon. Iubesc mai mult iarba (n.r. să joace pe aceasta suprafață) decât zgura. Acesta este motivul pentru care am ales să spun și anul aceasta sezonului de zgură" - Roger Federer.

Când îl vor vedea fanii din nou la treabă

"Mă bucur să vă anunţ că voi reveni la Mercedes Cup în iunie. Abia aştept să ne vedem pe teren la Stuttgart", a precizat Roger Federer pe contul personal de Facebook.

Competiția de la Stuttgart se va disputa în perioada 11-17 iunie, fiind una pregătitoare pentru Wimbledon. Pe lângă Stuttgart, recordmanul titlurilor de Grand Slam câștigate va mai juca (tot pe iarbă) la Halle.

După o pauză de cinci ani, Federer a cucerit din nou trofeul de la "All England Club Lawn Tennis and Croquet" în sezonul trecut. A fost succesul cu numărul opt al "Regelui" pe iarba londoneză (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017).

Turneul de la Wimbledon (al treilea de Grand Slam al anului) se va disputa în perioada 2-15 iulie 2018.

Clasament titluri de Grand Slam:

1. Roger Federer 20

2. Rafael Nadal 16

3. Pete Sampras 14

4. Roy Emerson, Novak Djokovic 12

5. Rod Laver, Bjorn Borg 11 etc.

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:40
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele
23:35
Săgeți către Kopic Danny Armstrong îl laudă pe Campos: „Marea diferență” + ce l-a făcut să vrea să renunțe la fotbal
Săgeți către Kopic Danny Armstrong îl laudă pe Campos: „Marea diferență” + ce l-a făcut să vrea să renunțe la fotbal
22:43
Donnarumma, ce gafă! FOTO. Portarul Italiei s-a făcut de râs! Gol făcut cadou Franței
Donnarumma, ce gafă! FOTO. Portarul Italiei s-a făcut de râs! Gol făcut cadou Franței
22:56
Vlad Chiricheș a semnat Unde va antrena fostul căpitan de la FCSB
Vlad Chiricheș a semnat Unde va antrena fostul căpitan de la FCSB
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Planul primarului Ciprian Ciucu de a interzice mașinile foarte poluante din centrul Bucureștiului, acum în dezbatere publică. PMB anunță și alte proiecte în discuție
B365
12.11