Roger Federer, fără reacție pe rețelele sociale după victoria lui Rafael Nadal de la Roland Garros - Explicația ibericului

Roger Federer l-a felicitat pe Rafael Nadal după victoria de la Australian Open (de la începutul anului), pentru titlul cu numărul 21 de Grand Slam al carierei. După succesul de la Roland Garros, elvețianul nu a postat nimic pe rețelele sociale, iar întrebările au început să-și facă loc printre fanii tenisului.

Roger Federer si Rafael Nadal la Laver CupFoto: lavercup.com

Federer, mesaj în privat pentru Nadal după titlul de la Roland Garros

Mulți se așteptau să vadă un mesaj din partea lui Fedex pe Twitter și (sau) Instagram, însă conturile elvețianului au rămas „nemișcate” după victoria lui Nadal de la Roland Garros.

Ibericul a fost întrebat despre acest lucru (de ce nu a fost felicitat public de marele său rival, dar și prieten), iar Rafa a lămurit imediat situația.

„Am o relație foarte bună cu Roger, e o relație specială. După victoria cu Ruud (din finala de la Roland Garros), mi-a trimis un mesaj de felicitare” - Rafael Nadal, pentru Sky Sports Italia.

Nadal crede că Djokovic este favorit să încheie cariera cu cele mai multe titluri de Grand Slam

Nadal a vorbit apoi despre clasamentul titlurilor de Grand Slam, ierarhie unde s-a desprins la două titluri de marii săi rivali. Ibericul este de părere că Novak Djokovic are cele mai mari șanse să-și încheie cariera cu cele mai multe turnee majore cucerite.

„Federer poate oricând să vină cu ceva special pe teren, dar știm cu toții cât de greu e să revii la un nivel foarte bun după o așa accidentare, mai ales dacă ai 40 de ani.

Dar v-am mai spus, nu sunt interesat de cine va termina cu mai multe Grand Slamuri, toți 3 am jucat incredibil și avem cariere fantastice. Acum, am eu două în față, dar acest lucru nu înseamnă nimic.

Nu vreau să continui să joc tenis pentru acest record, ci pentru că îmi face plăcere, pentru că vreau să fiu pe teren și vreau să lupt.

Orice se poate întâmpla. Evident, Djokovic e cel mai bine plasat în cursa pentru a obține cele mai multe Grand Slamuri, pentru că nu are nicio problemă fizică și joacă la un nivel incredibil”, a concluzionat Rafael Nadal, citat de Eurosport.

Nadal a câștigat Roland Garrosul de 14 ori (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019, 2020 și 2022) și are acum 22 de titluri de Grand Slam în palmares (un record).

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1 Rafael Nadal 22

2 Roger Federer / Novak Djokovic 20.

Antrenorul lui Novak Djokovic și cât de dureroasă a fost înfrângerea în fața lui Rafael Nadal: „Nu pot dormi”

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:19
Decizii radicale luate de Pancu Rapid, surprize uriașe în primul „11” cu Csikszereda!

20:08
Steaua - CS Dinamo 0-0 VIDEO: Remiză albă într-un meci modest, în etapa #12 din Liga 2. Ce au afișat suporterii în tribune

18:17
„Celebrul interlop își așteaptă banii” Acuzații de meciuri trucate la echipa din orașul în care pariurile au fost eliminate. Buget de 11 milioane de euro!

19:01
„Caracterul nu poate fi trecut în contract” Fanii dinamoviști nu-l vor pe Florin Răducioiu înapoi: „Retrage-te! Vrea un loc călduț cu bani”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
12:07
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Citește mai mult

Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate
11:51

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special
07:00

FOTO | Cum se vede de sus Promenada Mall, acum în plin proces de extindere și-n sus, și-n jos. Va avea 11 etaje și  cea mai mare parcare subterană din țară: 1600 de locuri pe  7 niveluri
B365
07:38