Roger Federer și turneul la care va participa la finalul lunii octombrie

Roger Federer, care a fost operat de trei ori la genunchi în ultimul an și jumătate și nu a mai jucat în nicio competiţie de la Wimbledon 2021, „a confirmat participarea sa” la turneul de la Basel la sfârşitul lui octombrie, au anunţat marţi organizatorii într-un comunicat citat de AFP.

Roger FedererFoto: Glyn KIRK / AFP / Profimedia

Roger Federer va juca la ATP Basel

„Roger Federer (...) va fi capul de afiş” al turneului organizat în oraşul său natal între 24 şi 30 octombrie, au scris organizatorii.

După Laver Cup la Londra (23-25 septembrie - n. r.), el a adăugat Basel în agenda sa şi a confirmat participarea sa conducerii turneului.

„Nerăbdător să joc acasă”, a comentat apoi pe reţelele de socializare elveţianul cu 20 de trofee de Grand Slam. El a fost depăşit la acest capitol la începutul anului de Rafael Nadal, câştigător al Australian Open şi ajuns la cota 21.

Federer, care va împlini 41 de ani în această vară, nu a mai jucat în circuitul ATP de când a fost eliminat de polonezul Hubert Hurkacz în sferturi de finală la Wimbledon în luna iulie.

La începutul lui martie, fostul lider mondial a spus că va reveni „la sfârşitul verii, începutul toamnei”.

„Mă simt bine, mult mai bine. Timp de două luni, am mers în cârje, a durat mult şi a trebuit s-o iau de la zero. A fost însă ceea ce trebuia să fac. Genunchiul nu era bine după Wimbledon. Acum ajung încet la o fază la care mă pot gândi la o revenire”, a explicat el atunci.

În urmă cu două săptămâni, Federer s-a declarat încântat de progresele pe care le-a făcut în materie de recuperare şi a postat mai multe fotografii pe Instagram.

Campionul elveţian, care a câştigat 103 trofee într-o carieră lungă de mai bine de douăzeci de ani, a jucat doar treisprezece meciuri în 2021 şi şase în 2020 şi este acum pe locul 41 în clasamentul ATP, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:44
Stanciu, campion în China! FOTO: Triumf cu Dalian după o revenire IREALĂ în ultimele 5 etape + în 2022 clubul era în liga a patra!

13:31
Mobilizare după tragedie Gest impresionant după moartea lui Jesus De Miguel: „Un angajament pe care ni-l asumăm”

11:35
Probleme mari la FCSB FOTO: Titularul ar fi ajuns la spital după meciul cu Corvinul: „O accidentare mai urâtă”

09:55
„Dușmănie, hărțuire și filaj” Motivul pentru care MAPN susține că Talpan nu poate ocupa funcția de comandant al CSA Steaua

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
„Au vrut să le facă de râs?”   Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Tenis
07.11
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026, descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Citește mai mult
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
A CEDAT ÎN TIMP RECORD!  Se vede deja pământul pe Arena Națională, la doar  două luni de la schimbarea gazonului!  Imagini de la FCSB - Corvinul
Superliga

„Mă simt analfabet funcțional”   Vali Moraru, bulversat  de discursul lui Pancu: „Se amestecă așa niște lucruri” + Costi Mocanu, categoric: „I-aș rezilia contractul”

FOTO | Extraordinară poveste scoasă la lumină de sub buruieni din Cimitirul Bellu. Cine a fost Grigore Ciupescu, marele magistrat de pe vremea Regelui Carol I
B365
04:00