- Marina Georgiana Hânsu, fosta consilieră juridică de la Chindia Târgoviște, a solicitat intrarea clubului în insolvență pentru recuperarea datoriilor pe care le are de încasat.
Georgiana Hânsu a încheiat colaborarea cu formația dâmbovițeană în luna septembrie, când a decis să demisioneze, după șase ani petrecuți în cadrul clubului.
Se cere insolvența Chindiei Târgoviște: „Suma e de 145.228 lei”
Fosta consilieră juridică a depus cererea de intrare în insolvență a clubului joi, chiar în ziua în care Chindia a câștigat cu 4-1 partida cu Popești-Leordeni.
Succesul a urcat formația pregătită de Leo Grozavu, cel puțin provizoriu, pe primul loc în Liga 2.
Georgiana Hânsu a precizat că a recurs la acest demers pentru a-și recupera sumele restante pe care le mai are de încasat de la club.
„Cererea de deschidere a procedurii este formulată pentru suma de 145.228 lei și reprezintă salariile restante aferente lunilor februarie-septembrie și sume avansate clubului pentru plata unor cheltuieli urgente, pentru care clubul nu avea disponibilități bănești în acel moment, fie dosare la Comisia de Disciplină, pentru care riscau depunctarea, fie plăți la ANAF pentru care riscau poprirea conturilor, fie facturi ale unor furnizori esențiali, precum firma de pază care nu se prezentase la ședința tehnică și nu voia să asigure paza la meci și să întocmească planul de acțiune, sume care ar fi trebuit restituite cel târziu până la 31.07.2026.
Am apelat la procedura insolvenței, deoarece eu cunosc foarte bine situația financiară a clubului, tocmai prin prisma faptului că nu am ocupat numai funcția de consilier juridic în cadrul clubului.
Activitatea mea presupunea întreaga organizare administrativă a clubului, coordonarea activității financiare, clasificare Academie, licențiere, omologare terenuri, legitimare jucători, transferuri interne și internaționale, asigurarea furnizorilor și colaboratorilor, etc., astfel că am apelat la procedura ce se impunea în situația reală a Chindiei”, a declarat Georgiana Hânsu, citată de liga2.ro.
La momentul încetării relațiilor contractuale cu clubul am acceptat, pentru club și toate eforturile pe care le-am făcut timp de 6 ani, cât am lucrat acolo cu tot sufletul, eșalonarea datoriei în patru tranșe, însă, conducerea clubului, care mi-a promis apreciere și care a încercat să mă convingă să rămân în club în orice modalitate nu a achitat niciun leu din aceasta datorie până în acest moment, fiind deja depășite la termen două tranșe și eșalonarea devenită scadentă anticipat Georgiana Hânsu
Florin Gardoș: „Nu e absolut nimic grav, nu se pune problema de insolvență”
Directorul general de la Chindia Târgoviște a dat asigurări că nu se pune problema de intrarea dâmbovițenilor în insolvență, însă a vorbit despre o sumă mult mai mică decât pretinde Georgiana Hânsu că o are de încasat.
„Are câteva salarii restante. Nu e vorba de vreo sumă pe care să n-o putem achita. Nici măcar nu e o știre. Cred că vorbim de aproximativ 60.000 de lei. Nu am cifrele în față, dar în niciun caz nu e ceva ce să nu putem rezolva.
Nu e absolut nimic grav, nu se pune problema de insolvență. Mai sunt și datorii către alte persoane pe care le plătim eșalonat, așa vom proceda și în cazul dumneaei”, a declarat Florin Gardoș vineri, citat de fanatik.ro.
Georgiana Hânsu: „Nu ai cum să conduci un club profesionist dacă vii la sediu patru ore pe săptămână”
Fosta consilieră juridică a clubului l-a criticat pe Florin Gardoș și a dezvăluit motivul pentru care a ales să demisioneze:
„Am demisionat, deoarece nu mai puteam lucra cu un Director General care nu știa nici măcar ce este un ITC (Certificat de Transfer Internațional al unui jucător), ce atribuții are un Director General/Sportiv, ce documente sunt necesare pentru legitimarea unui jucător și nu avea nicio preocupare pentru a învăța.
Nu mai puteam lucra cu un Director General/Sportiv care venea la muncă numai la două antrenamente pe săptămână și la meci și stătea efectiv cât ținea antrenamentul/meciul și apoi pleca fără să asigure nimic din activitatea specifică funcției.
Nu mai voiam să lucrez 12 ore pe zi pentru a exercita atât atribuțiile mele, cât și ale lui și, în plus, să muncesc să repar greșelile pe care le făcea din neștiință și indiferență.
Nu mai voiam să mă mai cert cu un director general care considera că după meciul de la Timișoara este în regulă să stea tot lotul în autocar 3 ore în curtea spitalului pentru a aștepta un coleg, că în Cupă se stă la patru cartonașe galbene, nu la două, că înainte de începerea sezonului trebuie achiziționate mingi noi, că la meciul de baraj de promovare se joacă în fiecare manșă în funcție de eșalonul în care evoluează fiecare echipă etc.
Nu mai voiam să insist pentru a fi plătite salariile personalului de la magazie și curățenie, care au salariul minim pe economie și să fie nevoie să mă cert cu conducerea ca oamenii aceia să nu mai fie lăsați cu patru-cinci salarii restante.
Nu mai voiam să verific toate facturile aprobate de Florin Gardoș ca fiind corecte, când, de fapt nici nu se uita ce scrie pe ele și spunea că reprezintă cazarea unui jucător când de fapt reprezentau servicii de masă.
Nu mai voiam să aud de ce să nu facă Georgiana dacă tot știe că eu nu știu lucruri care țineau exclusiv de atribuțiile lui. Și exemplele pot continua și pot fi dovedite”.
Nu ai cum să conduci un club profesionist cu Academie de Juniori dacă vii la sediu patru ore pe săptămână. Nu e suficient că ai fost fotbalist și ai participat la un curs la FIFA, dacă nu citești regulamentele. Georgiana Hânsu